Chopin

Chopin L-am întâlnit pe Comez, profesorul de pian al Namirei colega de clasă a fetei mele. A îmbătrânit maestrul. Are chipul brăzdat de urme adânci. M-am înfiorat când l-am văzut. În duminica aceea au repetat la pian Chopin. Era o frumoasă zi de primăvară. A plecat profesorul. Namira privea primăvara pe fereastră mai singură decât Sfinxul în deșert. Azi m-am întristat încă o dată pentru mama Namirei, pentru profesor, pentru fiica mea și colegii ei. Ce ar fi trebuit să fac atunci și n-am înfăptuit? De ce nu pot da timpul înapoi ca acea copilă de șaisprezece ani, spânzurată de clanța de la geamul clasei să zâmbească și acum primăverii? Namira ne privește de undeva pe toți și întreabă, tot nu m-ați aflat ?