Moartea și Fiscul

Moartea și Fiscul Poveste pentru oameni mari 19.05.2005 S-au întâlnit într-o zi pe podul de la Mărăcineni Buzău, Moartea și Fiscul. Nici unul nu făcea loc celuilalt să treacă. - A zis Moartea, dă-te la o parte Fiscule, că până azi, de când e lumea lume, nimeni nu mi-a stat în cale. - Ba dă-te tu, s-a îmbățoșat Fiscul. Lumea de care vorbești n-ar exista fără mine ! Eu de la toți strâng banul, îl pun de-o parte și-apoi construiesc pentru oameni, în beneficiul lor. - Mă faci să râd, iei de la amărâți, d’ăia mari nu te atingi ! - Ba să-mi fie cu iertare, cine l-a trimes în pușcărie pe Al Capone ? - Te lauzi cu un mafiot pe care nu l-ai iertat. Câți ca el în lumea asta n-au fost atinși nici cu o floare ? Și-au făcut, își fac și-or să-și facă de cap totdeauna.! De mine nu scapă nimenea, fie el împărat, rege, prinț, artist, politician sau om de rând. Pe toți îi tratez la fel. Eu îi izbăvesc, le acord șansa de a evolua. Îți mai amintești ce spunea unul din frații Karamazov ? Dacă oamenii n-ar crede în viața de după Moarte, n-ar mai exista dragoste pe pământ. Prin Moarte, viața se regenerează. Pe când tu, Fiscule, pe unde mergi, faci numai zâzanie și învrăjbire. Doar știi, la capătul unui mort, oamenii certați de-o viață se -mpacă. - Mă mir cât poți să fii de tupeistă!. E tocmai pe dos decât spui. Pe unde treci tu e jale și durere. Mie însă n-ai ce -mi face, așa că nu mă dau la o parte, chiar de s-o prăbuși podul. Cu banul strâns de mine, oamenii or să construiască altul, „mai trainic și mai frumos”. Așa că ... dă-te tu la o parte. Atât de tare s-a înfuriat Moartea, că mâinile au început să-i crească, fața i s-a lungit și incantația pe care a spus-o a cutremurat văzduhul. Tu stăpâne al văzutelor și nevăzutelor. Dezleagă stihiile, vârtejurile, adună apele și lovește pe netrebnicul care îndrăznește să mă sfideze și bagă-l la apă. Cum a rostit asta, întreaga zare s-a întunecat, trăsnetele au început să cadă, apele s-au învolburat și au lovit satele Năeni, Pietroasa,Dealul Viei,Sărata Monteoru și Săhăteni.N-a murit însă nimeni că oamenilor nu le sosise ceasul, dar, râul Buzău s-a umflat dintr-un mal în altul și a săpat la pilonii podului până s-a prăbușit cu Fisc cu tot. Apoi cerul s-a înseninat și tot felul de femei, bătrâni, copii, chiar și tineri îndrăgostiți, au venit în pelerinaj să vadă cum o construcție nemțească din al doilea război mondial s-a rupt în două. Fiscul deși a ieșit șifonat din vâltoare nu și-a pierdut cumpătul. Imediat a introdus taxa pe „gură cască”. Cât despre Moarte, ea și-a continuat drumul, grăbindu-se să ajungă la Cuca Măcăii unde avea de luat sufletul unui copil nenăscut. Nicolae Aurelian Diaconescu