Fără titlu

Surprinzãtor

Azi m-a sunat Marcela

Servus dragule, sunt fosta ta colegã de bancã

Reprezentai speranța mea cã am sã înțeleg teorema bisectoarelor, ți-amintești?

În serterașul cu amintiri mi-aminteam doar de Marcela de la etajul trei

Era cea mai frumoasã fetițã din lume

N-avea cum sã fie ea, doamna de la telefon îmi cerea sã ne vedem pentru a sãrbãtori ...

Și unde va avea loc sindrofia?

Cum unde, la școalã și apoi la cel mai faimos restaurant!

N-am sã te recunosc!

Te cred, am îmbãtrânit, m-am îngrãșat, spune, ai sã vii?

Neapãrat! Nu-i așa cã ești fetița cãreia îi apãreau pistruii când începea primãvara?

Râde! Chiar așa, pânã la urmã ți-ai amintit

Daa! Cetatea dacicã din vârful dealului,

colinele cu liliacul înflorit și bilețelele de dragoste ascunse în cartea de algebrã. Spune-mi, ce mai face Domnica, bruneta svãpãiatã din banca întâi?

A murit acum 15 ani!

Of Doamne! Dar Stan, sportivul clasei?

A ajuns colonel de poliție, a murit acum trei ani! Carmen, Rodica, Dorin s-au prãpãdit și ei.

Nu-mi mai vorbi despre moarte cã mã apucã depresia, la revedere, ne auzim, sper sã ne și vedem!

Nu mi-am închipuit cã telefonul Marcelei mã poate bucura atât de mult! Despre dragoste, speranțã și reîncarnare discutam atunci, în clasa a opta ne întâlnisem prima oarã cu moartea, ne pãrãsise o bunã colegã dupã ce se întorsese din vacanța la mare...

Tot azi, adevãrata lecție de viațã mi-a dat-o Mihaela! E doar un cap viu, e ca în povestea lui Beleaev, Capul profesorului Dowell! De la gât în jos e inertã, nu-și poate folosi mâinile, picioarele și tasteazã literele cu limba! Zâmbește, plânge, are speranțe!

Poate cã ea, dar în mod sigur eu, n-am învãțat încã sã mor!