A curs mult sânge

A curs mult sânge Soră-mea mă ruga să-i tai un pui Să mi-l dea seara la masă Mama mă ruga să-i tai cocoșul Și mielul de Paște Soacră-mea însăși Îmi aducea curcanul în brațe Și un cuțit pe care îl hârjâia De o piatră în curte Iartă-l, îmi spunea L-am îndopat destul O să-l fac o piftie De-o să te lingi pe degete Să nu-l chinui, mai adăuga ea Aveam prostul obicei de a sta de vorbă Cu lighioanele înainte de a le trimite În ipostaza metafizică a unei oale de ciorbă La Crăciun, socru-meu se plângea Nu mai sunt în putere, mă băiete Leagă-i bine picioarele Și înfige-i cuțitul adânc în inimă Să nu se zbată să te stropească Doar tata nu m-a rugat nimic Pierduse serviciul, pământul și tot ce era prin casă Când se întorcea de pe deal, de-atâta trudă și drum Țâșnea sângele din varicea lui ca din gâtul cocoșului meu Despărțit de cap cu o singură lovitură de bardă Azi am ajuns să ”omor” fără să mai mă roage cineva Și mă întreb, cine mai sunt eu? Nici propriul câine nu m-a recunoscut Mi-a capsat podul palmei adânc Șiruia sângele că mi s-a făcut rău Mi-a trecut prin minte să bag furca în burta lui... L-am iertat Sare în fața mea, se alintă Parcă ar vrea să-și ceară iertare Nu-l mai bag în seamă Oare câinele meu a simțit Cum am strâns atâta răutate în mine?