Când știu că tu nu ești,
sau știu că tu nu vii,
Mă pun pe gând și stau,
cum tu îmbătrânești,
cum tu departe zbori
căci vrei să te ascunzi,
fugind dar fără să cobori
pe pașii tăi
Și florile în urma lor
Semințe lasă-n viață
Să le transmită tuturor
Că toți au o speranță.
Tată tu ai semănat în noi
Să știi,
Dar să culegi? Te așteptăm
Când
Gânduri triste mă încearcă,
Glasul meu cel chinuit
Stele ceru\'îl încarcă
Pixul meu a obosit!
Stau un pic ori mă opresc?!
La ceva eu mă gândesc,
Răsfoiesc mulți ani în urmă
Pe meleag Eu
La București,
Un soare foc,
Un Tei particular la umbră mă primește,
Șoptindu-mi să-L cunosc,
Și să iau loc,
- Am fost Poet!
Vorbita-mi românește.
Din ziua care s-a oprit,
Și viața
Acelaș pix cu gânduri multe
Bune și rele a redat,
Și neîncetând să mă asculte
la o cafea m-a invitat.
Zicând că toți ce fac nimic
Nu pot să schimbe multe
[...]și mă abțin să vă explic,
Ce
NC