Câte ceva despre poantă, în epigramă (I)

Câte ceva despre poantă, în epigramă (I) Ce este poanta în epigramă și cât de mult îi influențeză acesteia valoarea artistică s-a spus și se va mai spune atâta vreme cât există epigramiști și contraepigramiști. Poanta este condiția fără de care nu se poate scrie o epigramă. Fără a intra în amănunte pot spune doar că există catrene (cu pretenția de a fi epigrame) fără poantă, epigrame cu poantă slabă, voalată, epigrame cu poantă bună, foarte bună, sclipitoare. Dar nu asta vreau să scot în evidență ci o clasificare după modul în care este structurată și gândită poanta. Deci, nu fac aprecieri asupra calității poantei ci cel mult tangențial și caut să fac un fel de clasificare după modul în care este prezentată. POANTA ÎNDEMN Iată de exemplu un catren cu poantă îndemn. (pentru a nu crea discuții, voi da și numele autorilor) Crez În sutele de epigrame Produse-n diferite game, Să-i vezi pe alții-i foarte bine... Dar să te vezi întâi pe tine! (Valerian Lică) Face parte din categoria poantelor voalate, slabe, vine cu un îndemn uman, e adevărat, dar fără sclipire, fără acea sprinteneală a minții care să te facă să zâmbești cu materia cenușie. Acest îndemn l-am tot auzit de zeci de ori chiar dacă nu în versuri. Un alt îndemn sau aș zice chiar sfat ar fi următoarea: Rețetă de slăbire În vraja marilor iubiri Crescând prea mult în greutate, Când vrei să scazi, pe săturate, Să bei oțet de...trandafiri! (Petre Chiva Coadă) Nu știu dacă există „oțet de trandafiri” dar chiar dacă ar fi, nu sfătuiesc pe nimeni să consume așa ceva, înaintea autorului- Mersi de astfel de sfaturi și...”epigrame” POANTA PRELUNGITÃ Lăsând la o parte prefigurarea poantei în versul trei sau chiar din titlu, de multe ori autorii, din dorința de a fi mai convingători, lungesc inutil poanta în versul patru, diluând-o, făcând cititorul să nu se bucure de un final exploziv ci să parcurgă o enumerare inutilă și plictisitoare. „Avantajele” integrării Învățăm de-acum să fim și noi abili, Să urmăm exemple, idoli și modele, Să ne perfecționăm în toate cele... Droguri, homosexuali și pedofili. (Valerian Lică) În versul patru, partea negativă în care ”ne perfecționăm” și care ar vrea să constituie poanta, este redată de trei ori la rând chiar dacă diferă zona din care vin problemele cu care ne confruntăm. În felul ăsta, lista putea să continue cu încă zeci de astfel de tare ale societății în care trăim.Hoți, corupți, criminali, trădători, curve, traficanți de carne vie etc. Toată lista asta trebuia concentrată. Asta ar fi făcut un epigramust autentic și în asta constă surpriza și talentul autorului. Din aceeași categorie Femeia și coastele bărbatului Dumnezeu mi-a luat o coastă, C-am avut doar o nevastă, De-aveam trei, ca un nerod, Azi eram infirm, schilod, (Nicolae Dărăbanț) Desigur că a fi schilod înseamnă o infirmitate. Deci, era suficient ca autorul să spună : „Eu acum eram...schilod” astfel dădea si puțin suspans lăsând surpriza la urmă fără să o anticipeze prin dublare. Ca și următoarea: Epitaf Sub o piatră fără formă, Mare cât mausoleul, Îngropată de reformă Stă moneda noastră, leul. (Viorel Frâncu) Aici autorul doar ne reamintește care e moneda noastră națională. Deși, cei care nu umblă toată ziua cu valută, știau. Uh! Același lucru spus de două ori și nu oriunde. În versul patru al unei presupuse epigrame. POANTA –JOC DE CUVINTE Această metodă este deosebit de periculoasă putând duce la căderea în derizoriu. Se întâmplă rareori să iasă ceva pe gustul cititorului. Îmi amintesc cu plăcere o discuție cu regretatul Mircea Trifu care nu agrea această metodă rebusistă dar care accepta unele jocuri sclipitoare. Iată un fragment dintr-un discurs al lui Șerban Cioculescu privind acest procedeu. Citez din Cioculescu: „Cu venirea lui Mircea Trifu la conducerea cenaclului, epigrama nu se mai „difuzează” ci se „trifuzează”. Desigur, joc inteligent. Spre deosebire de alte situații în care autorul forțează acest procedeu: Pe-al politicii urcuș Să nu faci nicio greșeală, Când America stă-n Bush Iar noi stăm în zăBUȘeală. (Constantin Mândruță) În primul rând „zăbușeală” nu există în dicționare iar în al doilea, nu zăpușeala ar fi cel mai mare necaz al românilor. Sunt altele mult mai „sufocante” Un alt catren în care jocul de cuvinte pune mari semne de întrebare: Metoda garantată Acuma, când privim direct spre NATO, Corupția (și faptul e notoriu) E „atacată” deci...în sanatoriu Am interNAT-O! (Eugen Deutsch) Aici nu numai că e un scenariu suprarealist, corupția „atacată” probabil de vreo boală autorul a trimis-o în sanatoriu dar a și „interNAT-O” și în cuvânt este cuprinsă acea siglă...NATO. Dar atât. Fără alte comentarii. Sunt și jocuri de cuvinte interesante, hazlii și care rămân în sfera realului, nu sunt străine de o oarecare logică și au chiar umor. Iată o epigramă bazată pe fapte reale chiar dacă are un ușor iz macabru. Din aviația română Atâtea-n cârcă ni s-au pus, Că nu ne ținem pe picioare Și după cum am presupus, Ne prăbușim cu „MIG” cu mare! (Ghe.Constantinescu Geko) Aici parcă înțelegem ceva Va urma