Un corp frumos Îngrijești,
Un cap gol fără minte,
Doi ochi orbi cu care totuși vezi
Și o gură care multe minte.
Ce-ai făcut, om de te numești?
Înăuntrul tău jigodia zace.
Acolo însă nu
Þineam în mâini un pumn de jar
Nici căldura nu-i simțeam,
Iar in suflet mă topeam.
Pășesc pe drumuri pustiite
Și de flăcări mistuite
Și nici nu vom știi măcar
Cine a aprins Pământul.
Ura
povară- cred că asta reprezinți.
lumea te enervează, te scoate din minți
ghemuit și tremurând, râde teama-n tine
n-ai pic de curaj și simți doar rușine.
cară-te din lumea asta, făptură fără
Când noaptea va cuprinde acest ținut în lung și-n lat
Să știi că eu voi fii aici să-ți țin de-urât cu drag.
Fiindcă noaptea nu mă sperie, în ochii-ți limpezii
Se afla minunata și lumina dulcei
O ultimă zi de septembrie...
Soarele se arată cu mândrie,
Dar în ea stă ascunsă
Eterna melancolie
De sfârșit de vară,
De-nceput de toamnă.
Copacii tremurânzi
Cu a lor colorată podoabă
Stigă
Viața e un mare ocean de mister,
Dacă te-avanți poți să te-afunzi în el.
Dar tu ce rătăcești plimbandu-te-n pustii
Niciodata sensul vietii nu ai să îl știi.
Picioarele te poarta și nu tu pe
NA