Om
Un corp frumos Îngrijești, Un cap gol fără minte, Doi ochi orbi cu care totuși vezi Și o gură care multe minte. Ce-ai făcut, om de te numești? Înăuntrul tău jigodia zace. Acolo însă nu
NAnichita ancaJar
Þineam în mâini un pumn de jar Nici căldura nu-i simțeam, Iar in suflet mă topeam. Pășesc pe drumuri pustiite Și de flăcări mistuite Și nici nu vom știi măcar Cine a aprins Pământul. Ura
NAnichita ancade neînțeles
povară- cred că asta reprezinți. lumea te enervează, te scoate din minți ghemuit și tremurând, râde teama-n tine n-ai pic de curaj și simți doar rușine. cară-te din lumea asta, făptură fără
NAnichita ancaiubirea noastră
Când noaptea va cuprinde acest ținut în lung și-n lat Să știi că eu voi fii aici să-ți țin de-urât cu drag. Fiindcă noaptea nu mă sperie, în ochii-ți limpezii Se afla minunata și lumina dulcei
NAnichita ancaToamna
O ultimă zi de septembrie... Soarele se arată cu mândrie, Dar în ea stă ascunsă Eterna melancolie De sfârșit de vară, De-nceput de toamnă. Copacii tremurânzi Cu a lor colorată podoabă Stigă
NAnichita ancaFără glas
Viața e un mare ocean de mister, Dacă te-avanți poți să te-afunzi în el. Dar tu ce rătăcești plimbandu-te-n pustii Niciodata sensul vietii nu ai să îl știi. Picioarele te poarta și nu tu pe
NAnichita anca