Poezie

Călătorie

1 min lectură·12 martie 2019

Mediu

Mă-întorc înfrigurat în mine însumi

Ca într-o casă rece și pustie.

Tăcerea, spânzurată, zace-n plânsu-mi,

Iară din gând mi se prelinge o fobie:

Prin umbra gri care-mi înghite trupul

Ca orbul merg, cu mâinile întinse,

Adulmec drumul și mă simt ca lupul

Cu gleznele în gheața iernii prinse.

Mă-ndrept spre o lumină seacă,

Așchii din ea respiră crunt în mine

Și mă transformă sau cu greu încearcă

Să îmi găsească neștiute vine.

Capul mi-l țin plecat cu îndârjire,

Nu vreau să văd vreo umbră ce acuză,

Lumina se arată lent, subțire

Și întunericul se naște ca o scuză.

Vreau să petrec în ziua lucitoare,

Să mă ascund în cântec și cuvânt,

Să răsucesc în sânge, curgătoare,

Rana acoperită de pământ.

Învins de râsul surd al îndoielii

Și agățat de timp ca de un laț

Să las tăcerea sub cuvântul pielii

Să curgă-n salturi roșii, cu nesaț.

Și îmbătat de propria-mi trufie

Să cred că văd ce este nevăzut,

Să știu că spun ce toată lumea știe

Când vine vremea dulce de tăcut.

Să mă arăt în razele de soare,

În flacăra ce zilnic arde burgul,

Căzut, în gânduri, crud, zornăitoare,

Cerșind, cu fast, răcoarea și amurgul.

001.107

Nic Deler. “Călătorie .” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/nic-deler/poezie/14136882/calatorie

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.