Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Proză

În căutarea liniștii...

2 min lectură·
Mediu
Încerc să pătrund în misterul liniștii, ca să pot descoperi locul ideal de unde aș putea trimite către tine toate sentimentele. Pornesc pe un drum anevoios și plin de praf, parcă fără întoarcere, fără izbândă. În calea mea apare Speranța. - Pardon! Deranjez? întreb eu cu glas scăzut. - Nu!... mi se răspunde. - Nu vă supărați, îmi puteți spune unde locuiește Liniștea? - Mergeți înainte, răspunde Speranța. Bolnavă, încărcată de gânduri, pornesc mai departe. Doamne, oare cât mai am de mers? Mă întreb în gândul meu. Mă așez la umbra copacului ce apare în calea mea. - Îmi dați voie să stau și eu cu dumneavoastră la umbră să mă odihnesc un pic? mă roagă Iubirea. - Sigur! răspund eu timidă. - Unde călătoriți? mă întreabă. - Caut Liniștea. Mă puteți ajuta? - Desigur, este pretutindeni. Și aici! - Unde aici? mă uit în jur. Nu văd pe nimeni, doar pe noi. - Și ce cauți tu la Liniște? - Am pierdut câteva Sentimente, vreau să mi le dea înapoi, să le trimit unde au fost. - Și dacă nu le mai are, ce te faci? - Chiar!...Ce mă fac ? - Acceptă Liniștea și așteaptă Iubirea. Cu puțină răbdare și înțelepciune o vei descoperi. Acel loc minunat există, tu trebuie să îl colorezi și să-i dai valoare. Așa se nasc cele mai profunde sentimente pe care trebuie să le dăruiești ca să poți simți adierea lor. Zâmbește....surâde celor din jur.....simte cum pătrunde în tine liniștea sufletească...acea liniște de care ai nevoie...acea liniște ce-ți va aduce toate sentimentele ce le-ai pierdut cândva.....și vei descoperi iubirea !!! - Așa o să fac.....Mulțumesc mult.....cu ajutorul Speranței ce m-a însoțit în căutarea Liniștii și cu ajutorul Iubirii....voi reuși să descopăr ceea ce am crezut că am pierdut.....adevăratele sentimente ce-mi dădeau dorința de a trăi.
001866
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Proză
Cuvinte
302
Citire
2 min
Actualizat

Cum sa citezi

Nelia Viuleț. “În căutarea liniștii....” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/nelia-viulet/proza/1740578/in-cautarea-linistii

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.