De profundis clamavi

Am citit cu uimire și plăcere o traducere demnă de a sta, fără să se rușineze prea mult, alături de cea a lui Alexandru Philippide...
Asta presupune o foarte bună cunoaștere a limbii franceze, dar și a limbii în care a fost redată cu fidelitate..
Singurul lucru care i s-ar putea reproșa e măsura versului, nu mereu respectată...
Lucrând și eu în acest domeniu, cunosc dificultățile care apar pe parcursul unei traduceri, mai ales la o poezie în formă fixă, cum este sonetul.

Cu plăcerea lecturii...

Doamna Virginia Popescu, mă bucură mult comentariul dumneavoastră! Mă consider un bun cunoscător al limbii române, fie ea „poezească” sau nu. În privința limbii franceze, sunt nevoit a recunoaște că nu o stăpînesc foarte bine, deși am studiat-o în școală 8 ani de zile. Am început s-o studiez cu minuțiozitate doar după ce l-am descoperit pe Baudelaire, pentru a putea să îi citesc în original și, mai tîrziu, pentru a-l traduce. Aceste lipsuri sunt compensate, cred eu, prin sentimentul de regăsire totală în poezia lui Baudelaire, peotul francez care are probabil cele mai multe traduceri în românește. Cu toate acestea, mi-am asumat riscul de a veni cu noi forme în limba română ale poeziilor sale. Nu-mi ocoliți traducerile plasate în biblioteca virtuală și mai aștept semne de la dumneavoastră.

Cu sinceritate, Dan Necula