Poezie
Föhn
1 min lectură·
Mediu
Un bocet orb prin vînt, lunatice zile de iarnă,
Copilărie, încet se-năbuşă paşii peste mărăcinişul negru,
Prelung bate clopotu-n seară
Şi se prelinge noaptea albă,
Preschimbînd în vis stacojiu durerea şi cazna
Ale vieţii-mpietrite
În nici un fel spinul coroanei să nu părăsească trupul.
Adînc suspină-aţipit sufletul temător.
Adînc e şi vîntul în arborii frînţi
Şi clatină făptura în plîns
A mamei prin codrul singuratic
Al mîhnirii ce tace; v-aţi încărcat cu lacrimi
Voi nopţi şi îngeri de foc
Lîngă ziduri sfărmate, argintiu se sfărîmă şi-un schelet de copil.
008.097
0