Strădanie mi-e viața trăită-n ritm nătâng
purtată in pantoful stâng cel strâmt.
Umblându-mi-o călcând, pământ e tot piciorul stâng.
Se umblă noaptea mai ales. Stăpân când merg,
Ies viu.
Dezleg legăminte, deschid cuvinte
Ascunse sub teama conștiinței
Ce vine-n întampinarea goliciunii
Gândirii care nu lasă un suflet
Să umble prin întunericul
Atâtor povești
Sunt sânge presărat în trup,
Sunt viață aruncată-n oase.
Să fiu nu pot; să vreau să uit,
Să uit! Atât!
Am ură adunată-n gând
Și teamă închistată-n vene.
Trag din trecut
Puls, umbră și
