Poezii

Strădanie mi-e viața trăită-n ritm nătâng purtată in pantoful stâng cel strâmt. Umblându-mi-o călcând, pământ e tot piciorul stâng. Se umblă noaptea mai ales. Stăpân când merg, Ies viu.

Dezleg legăminte, deschid cuvinte Ascunse sub teama conștiinței Ce vine-n întampinarea goliciunii Gândirii care nu lasă un suflet Să umble prin întunericul Atâtor povești

Sunt sânge presărat în trup, Sunt viață aruncată-n oase. Să fiu nu pot; să vreau să uit, Să uit! Atât! Am ură adunată-n gând Și teamă închistată-n vene. Trag din trecut Puls, umbră și