Privesc adânc în oglinda sufletului tău,
Sărut ramele de culoarea cerului senin,
Ating cu vorbe ce nu poate fi văzut din tine
Iubesc cristalul în care mă oglindesc fără voie.
Vreau tot ce nu
Mă voi renaște în momentul
în care voi muri în brațele tale,
de fericire, găsind ceea ce am căutat,
Edenul în ochii tăi strălucește,
căci... te-am găsit, în sfârșit retrăim
povestea noastră
Scrie-mi mie, poet al versurilor albe,
Scrie-mi mie visele tale, cum cauți să
le găsești perechea printre visele mele,
Scrie-mi mie povestea ta de dragoste,
unde tu ești soarele, eu sunt luna,
Îmbrățișez trecutul ce m-a format,
Iubesc prezentul ce-l trăiesc,
Clădesc viitorul cu dragoste și
răbdare, ca viața să-mi surâdă
mereu când voi traversa fiecare
prag al înțelepciunii
Poetul de când s-a născut
el rămâne toată viața poet,
Chiar dacă soarta îi inundă
zona perfectă a inspirației;
Aura poetică e continuu luminată
de divinitatea supremă,
Darul fiind sporit de
Aș vrea dorul să nu ți-l port eu,
dorul să fie prietenul
celor ce joacă rolul de părtași în destin.
Gene lungi strecoară cristale lichide
pe obrazul amorțit
de dorul buzelor de ieri
sau
Hai, bea cu mine o cafea,
Oglinda mea e puțin crăpată,
au rămas câteva cioburi la mine pe față,
Dorul a bătut prea tare la fereastră,
acum intră frigul, soba e înghețată.
Ia puțin zahăr să-ți
Ai dăruit cuvinte mari
celor ce nu au înțeles,
Căutând astfel trupul
pentru pantoful pierdut
pe scena sufletului tău
în timpul dansului
dintre fericire și-mplinire.
Însoțit mi-e sufletul de
Fă-mă iubire!
Atinge-mă fără să știi
că sufletul meu moare pe pământ.
Iubi-te-voi până la infinitul respirație
pomilor verzi dintre viață și moarte!
Uscată mi-e gura sufletului
când răceala
Zadarnica prezență a mea
a străbătut destinul nemilos
al tău ... și-al meu...
dar nu al nostru.
Privesc neînțelegându-ți tăcerea,
Sufletul tău îl simt în mine tremurând,
Te mângâi lin și parcă
Un zâmbet ciobit
stă într-un colț al gurii
atârnat de un fir de vis
de împăcare și iubire.
O tablă de ciocolată
îndulcește lacrima pierdută
de ochii tulburi de tristețe.
Degetele
Sunt un demon
ce se hrănește cu iubirea,
izvorul sufletului ce cuge
peste trup, izvor nesecat de patimi.
Mă eliberez de lanțurile pământești
atingând buze umflate
de pasiune și de dor,
Respir
Te caut în fiecare umbră,
și-ți port chipul în fiecare zâmbet
pe care-l ofer lumii,
să te cunoască pe tine prin mine
și prin tot ce dăruiesc
căci tu ești
sursa creativității mele
