Sunt obosită
De trei zile mă tot pierd
între Infern și Paradis
dar în zadar
caci trupul meu s-a risipit
abandonându-și sufletul
și am rămas
suflet pribeag
printre străini
Dar n-au uitat
Au
Azi noapte a plouat deasupra cerului
De ce anume azi nici eu nu știu
Poate a plouat pentru umbra Celui
Ce a plecat în asfințitul vinețiu
Azi-noapte a plouat deasupra cerului
Lăsând pământul sa
S-a sinucis un anotimp
În graba zilelor târzii
Și ochii mei prezic pustiu
M-am rătăcit... tu nu mai vii.
Alunecă ușor-greoi
Spânzurătoarea gândului
Și mă îngroapă în erori
Înbătrânirea
Frunzele cad plângând
Peste mormintele ude
Alunecă încet spulberând
Trecutul din vechile umbre.
În creier, în iris, în vene
O tristă aducere aminte
De frunze ce cad a lene
Morminte,
