Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

La Belu

Muza a invadat mormintele

1 min lectură·
Mediu
Frunzele cad plângând
Peste mormintele ude
Alunecă încet spulberând
Trecutul din vechile umbre.
În creier, în iris, în vene
O tristă aducere aminte
De frunze ce cad a lene
Morminte, morminte, morminte...
053542
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
32
Citire
1 min
Versuri
8
Actualizat

Cum sa citezi

Natalia Bodiu. “La Belu.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/natalia-bodiu/poezie/58932/la-belu

Comentarii (5)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@budur-iuliaBIBudur Iulia
voi fi dura:)e o poezie cu rima?ude nu rimeaza cu umbre, nici vene cu divine si asta ii deterioreaza echilibrul.alunecarea e oricum inceata.\"trecutul din vechile umbre\"? cum adica?\"in sange in vene\" e oricum acelasi loc. iar frunze si morminte se repeta mereu.
0
NBNatalia Bodiu
multumesc pentru critica. Apreciez chiar si cea mai dura critica, pentru ca asa imi pot corecta greselile. Ce tine de rima...am scris cu sufletul nu cu mintea. Sufletului meu i-a placut cum rimeaza \"u_de\" cu \"u_mbre\". Voi fi mai atenta pe viitor :))
0
IHIvășcan Horia
Subscriu cu Luli ... fara o critica \"dura\" :)
Propun :
“Frunzele cad plângând
Peste mormintele sumbre
Alunecă încet spulberând
Trecutul vechilor umbre.”

~ Numai bine! ~
0
IHIvășcan Horia
Parerea mea este ca mesajul nu-i destul de clar.

si .... inca ceva :

BINE AI VENIT PRINTRE NOI !
0
BSBarbu Emanuel Sandu
Sincer? Nu știu de ce, dar nu mă deranjează rima imperfectă „ude-umbre”... am reputația unuia care vede (măcar că o fac cu iubire, dar totuși) nodul din papură. Repetiția deranjantă nu este cea a mormintelor, ci a frunzelor și a „căderilor”. Nu-ți fie teamă de metafore; hai, batjocorește-le cum îți vine la gură pe frunzele astea! :) Eu le-am zis „bănuți de aur” în „Toamnă fără ea” (încă n-am introdus-o în pagina mea) A, și fă-le nu să cadă, ci să lunece, să plutească, să fulguie... cum vrei tu. Nu lăsa durerea să-ți sfâșie metaforele. Părerea mea este că-i mai bine să petreci chiar și o zi – și un an - pentru o strofă care exprimă EXACT emoția din care se naște, decât să o scrii prea repede. Talentul unora este ca un ocean învolburat. Al altora, ca un pârâu molcom... unii scriu mai repede, alții mai încet... tocul unora aleargă toată cursa în mod desăvârșit; al altora mai șovăie, se mai împleticește, revine... Și ce? Dacă forma finală va fi un triumf de sunet și pasiune, ce contează pe câte foi de caiet s-a scurs răbdarea noastră? Oare nu este perfect orice copilaș care nu merge încă decât de-a bușilea? Să deznădăjduim privindu-i stângăcia? „Bietul de el, nu e-n stare să se țină pe picioare!” Eu nu te privesc în umbra câtorva imperfecțiuni de azi, ci în lumina volumului tău de versuri de peste ani. Și un ultim lucru: Mi-ar fi plăcut să ne discutăm prietenește punctele de vedere așezați în fața unor pahare de must dulce... împreună cu Luli și Horia! :)
0