Poezie
în această zi sortită a borșului
1 min lectură·
Mediu
în timp ce vecinii mă priveau de la
nivelul primei trepte se făcea vară
mai ales în sensul dat de violet florilor de trifoi
și cu atât mai hotărât
în această zi sortită a borșului
tanti-mama spăla frunzele de vișin și de alte rele
aruncându-le leuștean în bucăți atât de verzi
de păreau amare până peste ora nouă când
o lămâie îmi despica indecent gusturile
galbenul nefiind acceptat de-an picioarelea
mama borșului într-o rochie lungă despletită
pe la cusături cât șapte zilelele într-o săptămână
imprevizibile înghețau tăcut cu mâna în
rugăciune cât să se acru un borcan străveziu ce
deforma realitatea tărâțelor și a leușteanului în borș
peste gura inului pânza albului de vârtelniță
descoperea uimită întrebările dezbrăcate ale
adulților căzuți copii în capcana borșului
să ne întorcem mai căni de lut - uneori
în timp ce vecinii mă priveau de la
nivelul primei trepte se făcea că din
limbă îmi creșteau aripi și puteam să zbor
pe dinăuntru fără să mă știe nimeni
doar în această zi sortită a borșului
053562
0

Am citit undeva, despre proprietatile terapeutice ale bauturilor obtinute prin fermentatie naturala. Nu m-as fi gandit niciodata, ca voi servi un pahar de bors liric de la tanti mama, intr-o cana de lut arsa la soare: \"in timp ce vecinii te priveau\", cum faceai din toamna vara, si dintr-o bautura de 2-3ron?/l , o poezie de nota 10. Tie, in vara asta, ti-au crescut doruri pe suflet, si ti-au venit cuvintele albastre acasa?- \"mai ales în sensul dat de violet florilor de trifoi\", ca sa ma umpli pe mine de invidie verde-leustean. Ufff, tu cu ziua borsului, Liviu Nanu cu ziua Cheii, si amandoi cu ziua femeii, pe care o vom numi etrena clipa cu 365-6 de nopti. Dar nu despre femei este vorba aici, ci despre imaginea usor impresionista, greu descantata de pe panza de tifon:
spăla frunzele de vișin și de alte rele
aruncându-le leuștean în bucăți atât de verzi
de păreau amare până peste ora nouă când
o lămâie îmi despica indecent gusturile
galbenul nefiind acceptat de-an picioarelea
mama borșului într-o rochie lungă despletită
pe la cusături cât șapte zilelele într-o săptămână
Sa spun ceva despre materialul acela cu care se bandajaza ranile de pe suflet?, sa ma fac ca observ sau nu despleteala?, sa ma opresc un bob zabava la finaL???-
din limbă îmi creșteau aripi și puteam să zbor
pe dinăuntru fără să mă știe nimeni
prefacandu-ma ca nu am urmarit decat disparitia ta pe dinauntru, fara sa aud galgaitul sangelui prin venele si arterele pamintului, intru rodirea de leac.
De trei ori felicitari.