Poezie
scrisoare de demult
1 min lectură·
Mediu
... de atunci
se înalță pustiul din ruginite pagini
un cal de aramă linge sarea cuvintelor lustruindu-le moaștele
mai albe decat varul fac implozie în nespusele
printre schelete un “...vagă” silabe menținute uimitor de bine
în cenușă “fiule dacă tu” erau calde încă
puțin mai la dreapta spaima din “butelia cea veche”
sub ele “noi suntem bine” și “vă dorim vouă”
mult mai jos bărbierit impecabil
având pălăria neagră trasă pe frunte
mai neted ca niciodată
“tata”
... de atunci
îmi simt în gură o inutilă limbă de clopot
atât de îndoit cerul meu de pucioasă a crăpat pe la
încheieturi orizonturi bufante de marmură
cu mânere de bronz
073602
0
Spunea odata Nichita: \"foaie verde de albastru, ma doare un cal maistru\", sau cam asa ceva...presimtind probabil, ca, peste ani si ani, Nan Florian va raspunde cu un vers pe masura inaltului,unde, vai, ne inalta numai durerea:\"un cal de aramă linge sarea cuvintelor lustruindu-le moaștele\"
Sper ca cerul sa nu se fi colorat in insuportabila culoare a privirii atunci cand isi aminteste de cruce.
Cu promisiunea ca voi reveni ca sa citesc, la adapost de emotie, iti las steaua gandului meu bun, si multumirile violet ale toamnei.
PS: Mi-ar placea ca la intoarcere sa gasesc comentariile celor care cantaresc poezia vers cu vers. Sunt multe si grele imagini aici...ar fi pacat sa se sfarseasca totul, cu un comentariu, semntat de mine.
Bine ai revenit!