Poezie
îmi simt singurătatea ...
1 min lectură·
Mediu
... o picătură de cafea plesnește pe albul hârtiei
îi desenez o coadă acestui elefant privit din spate și îl înec în scrum de țigară
dar el litera a dintr-un dragă se cere scrisoare
ai observat
rănile caselor sunt mai roșii pe sub cărămizi
în imediata apropiere a padurii lumina fosneste mai rotundă
cand ești frunză și ai început să migrezi către galben
parcă se crapă altfel de ziuă
mai densul și din mai greul nopții
dimineața se recupereaza în felii intorcându-se
pe cealaltă parte a justificarilor
ca un tăiș în carne
semne de carte
amintirile
îmi simt singurătatea ca pe o aberație optică
ai văzut ¿
drumul gândurilor intoarce pietrele in cuvinte
pe balcoane rufele pun la uscat în cârlige carnea înca vie a gospodinelor
elocvente în ciorapi de mătase nubile
își expun pubian în ierbare
genele
oamenilor de hârtie †eleviz¤rul
eu caut sub coada zilelor în care nu-mi ești minutele
și toate acestea îș¡ fac rostul și se așează cuminți pe înțelesuri
doar dacă interiorul mânilor mele
îl privești cu ochii tăi
m¡rați sângerii
d¡nspre coast€
|m| s|mt sngrttea c pe º cart fră vocªle
043235
0
Se cere scrisoare, da, dar ce te faci cu gîndurile care pleacă din coada elefantului și se pierd în caractere ingenioase?! Sau lipsă. Asta după ce ai perceput deja singurătatea ca pe o realitate ce sare în proprii ochi.
Smn că am fst... și că mi-a plăct...