Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

dacă am să te cred

2 min lectură·
Mediu
Nu-mi amintesc filmul
deși afișul cu sânul acela imens
din care se alăpta cuvântul premieră
era albastru
și ploua
dar felinarele pe care le număram
într-un scenariu ce l-am primit de ziua mea
ne punea în lumină
cateodată
nu înțelegeam de ce plângi
chiar dacă tu îmi spuneai că improvizezi
Filmate din unghiul acesta
buzele tale înghețate pe verticală
se cereau rotunjite pe la colțuri
de gură
Tragem în piept
sau ne hotarâm să filtrăm
sentimentul acesta de catifea
care ne înlanțuie unul în altul
mie îmi place dar nu se mai poartă
spuneai dăruindu-te unui gând fără riduri
amintindu-mi că autorul mă vroia în spilhozen
Tăiați tăiați tăiați striga regizorul
mama ei
de viață sunt sătul
nu o mai vreau și pe ecran
numărați-mi sclipirile de pe canini
striga el arătându-ne dinții
dacă vreți să-mi transformați filmul în comedie
dezbracați-vă de la etajul patru
și nu mai opriți între stații
mâncate de molii
De pe strapontină autorul îmi explica
în alb și negru cum să citesc
printre rânduri
o doamna cu pălarie la belle epoque
spărgea semințe
N-am să mai merg cu tine la nudiști
era replica ta
iar eu privindu-ți fesele contre-jour
ce umpleau ecranul ca două cupe de înghețată
trebuia să-ți spun
elefanții nu gândesc primavara ca anotimp
deși filmul mai rula doar
la cinematecă
Dumnezeiesc finalul spuneai
și sărutându-mă pe obraz
mi-ai șoptit
afișând celebrul tău surâs cu gust de cireșe amare
dacă am să te cred tu n-ai să mă minți niciodată
Mi-am ascuns dreapta la spate
am petrecut degetul mijlociu peste arătător
după care punându-mă discret în lumina reflectoarelor
am lăsat să-mi curgă o lacrimă
și am răspuns cu stăpanită emoție în glas
evident
Nu mai țin minte dacă la final
s-a oprit ploaia
sau lacrimile tale nu erau trecute în scenariu
033449
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
298
Citire
2 min
Versuri
59
Actualizat

Cum sa citezi

Nan Florian. “dacă am să te cred.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/nan-florian/poezie/138003/daca-am-sa-te-cred

Comentarii (3)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

Ma bucur sa te \"vad\" cu atatea personaje in cautarea unui editor si iti fac o urare: fie ca muza sa nu-ti dea pace, Nichita sa-ti binecuvanteze cuvantul cel bun si sa-mi trimiti -cat de curand- un volum cu autograf, sau filmul cu tine si cu Fellini:\"N-am să mai merg cu tine la nudiști
era replica ta/iar eu privindu-ți fesele contre-jour/
ce umpleau ecranul ca două cupe de înghețată/
trebuia să-ți spun/elefanții nu gândesc primavara ca anotimp
deși filmul mai rula doar/la cinematecă...:))).Pana atunci, ti-am pregatit o surpriza, o redcatez si ti-o fac cadou in semn de multumire pentru rabdarea de a ma citi. Daca mai primesti scenarii de ziua ta-te rog, sa-mi dai si mie voie sa-ti spun o intamplare pe care mi-as dori sa o transformi in proza.(Nu glumesc!:)) Ieri, am facut o gafa care merita sa intre in istoria vesela a literaturii:)O sa-ti-o povestesc cat de curand, dar nu asta seara ca nu am timp. Urmeaza surpriza. Cu multumiri si prietenie, eu
0
Vrei un trabuc, Oscar?
(hollywood five stars—cronica de film )

Proclamatia pentru drepturile omului: -
“In lupta este ca-n viata; daca ajungi al doilea esti mort.”

One, two, three-En garde!

“Pe unde ai fost Billy Boy,
Pe unde fost-ai, mandrete?
M-am dus sa-mi caut sotie
……………………………
E tanara si… cum sa-si lase mama”

Pasarea se-ntoarce in cuibul de cuci
Acolo tremura zborul
Pasul se-nfige cruce-n tarana-zburatacind ochiul din ceafa.
Cand(?) de-a rostogolul lumea coboara in burta de lumini si umbre a lunei
Iar desenezi cyclamen pe albastru-
Ma-ntreaba cleiul de oase, profund enervat ca-i tulbur casa cu matanii de pene si fum
NU-mi pasa!
Sunt cea mai siameza dintre felinele aristrocrate.
Topai pe acoperisul fierbinte.
Cum(?)despre liteartura americana si desene animate numai de bine
Cine(?)la marginea violet a lumii creste pipa pacii

sase-sase

“Sa cante stie, Billy Boy,
Canta frumos mandrete,
……………………………
Dar spune vorbele pe dos.
E mama...Cum sa-si lase pruncul?”

Ten, nine, 8

Pasarea se intoarce in cuibul de cuci
Acolo tremura zborul
De partea cui cresteti copii?
De partea frumosilor nebunii ai marilor orase
Sau sunteti spargatorii de greva?

El ei: \"Pasaportul dumneavoastra, va rog\"

Un green card se legana pe o panza de paianjen
Si fiindca panza se tot rupea a venit:
Nostra Segnora La Reina de Los Angeles

(7)

Si iarta-ne noua visele de la Yang Na la 8949 Wilshire Blvd
Precum si noi iertam...AMERICA! AMERICA! Aici lumea a ...
Operator!, Operator!
(A-nchis)

\"La vot,la vot, a noastra este berea!\"

(scrisa astazi: 27 august 2005)
Cu multumiri pentru Borges, eu
0
@nan-florianNFNan Florian
Carmen Mihaela Visalon! Buna! Daca tot vorbim de mici gafe ce zici de \"frumusetea\" din comentariul meu (la omega ...): \"din care nu rezist ispitei sa nu citez cateva randuri\" ce presupune si existenta unui \"rezist ispitei sa citez\" ... dar n-am rezistat. Multumesc mult ca ma citesti, multumesc ca lasi cate un semn si multumesc pentru cadou (desi nu e ziua mea, dar un cadou este binevenit oricand - mai ales din partea ta) pe care am sa-l studiez cu toata atentia, merita (link-urile - aici catre filme, in textele tale sunt atat de firesti). Apreciez mult acel \"prietenie\" din \"cu multumiri si prietenie, eu\". Cred ca stiu la ce te referi ... As zice ca este de vina poezia ta \"omega peisaj indian\" cu atmosfera atat de bine construita de taina, mistere, ce pot fi deslusite prin simboluri - si poezia are cateva simboluri bine definite- text care te face a cauta intelesuri in orice cuvant - asa cum am facut si eu. Cu prietenie si multumiri,
0