O mână se-ntinde și cheamă
Mă cheamă, îmi cere? Ce oare?
Cu coada ochiului mă uit cu teamă
Și simt cum inima mă doare.
Mă doare de-atâta tristețe împovărată
De amintiri ce-mi bântuie în
În noapte eram două siluete
Tu și eu. Două posibile perfecțiuni
În timpul ce nu vrea s-aștepte
Tu și eu. Copii ce se credeau maturi.
Pași melancolici răscoleau nisipul
Cu mâini fierbinți ne
Cândva ...
Precum copacii răniți de vânturi
Care uitaseră să dezmierde
Erai cu ochii aninați în gânduri
Cu rădăcini în visul ce se pierde.
Cu mâini în jos, spre deznădejdea
Colecționară de
A mai trecut o zi. Ce trist!
Încet nisipul cade în clepsidră
Și fără a știi devii fovist
Căci nu ai timp de analiză.
Rămâi simplu decorator
Pictând cu pete violente
Zile fără de umor
Nopți
