Poezie
Sicriu
1 min lectură·
Mediu
Am vrut să îți scriu pe geam
Un sincer \"te iubesc\"
Dar tu ai refuzat
Am vrut să îți dăruiesc ceva frumos
Dar tu ai plecat
Iar acum pe obrajii mei
Cad lacrimi reci
Și umbrele mă învelesc
În amintirile frumoase
Ce le-am trăit cândva.
Iubirea mă doare, mă usucă
Mi-am pierdut culorile
Sufletul e în agonie
Iar frumusețea își plânge de milă.
Orice ai fi făcut, gândit sau spus
Nu m-ar fi durut atât de mult
Dar această despărțire mă nebunește
Pentru mine totul e pierdut.
Viața m-a învins într-un apus de soare
Iar moartea îmi râde-n față
Mi-am pregătit deja sicriul
Și aș mai vrea să îți spun ceva:
Mereu te voi iubi
Dar în sicriu voi ține în mână inima ta.
012691
0

Iubirea se naste prin noi, traieste prin noi si distanta, moartea nu te poate impiedica sa iubesti.
Cu prietenie, Cami