Angela Nache Mamier - vol.bilingv Memoria-

Volumul bilingv „Memoria”, apărut în anul 2013 la editura franceză clairdeplume34, este, în gândul autoarei, poeta Angela Mamier Nache, „scris cu cerneala nostalgiei”, celebrând viața în ritmul ei de zi cu zi, cu punctele ei critice, cu ritualurile ei, cu gesturile și bucuriile-i simple, cu figurile ei neșterse și crizele sale proiectate în luminișul conștiinței. Aici cotidianul capătă nimbul unei arte poetice care recreează în memorie realitatea, transmițându-i prin rezonanță afectivă finețea, spontaneitatea și dramatismul mișcărilor spiritului, compasiunea față de tot ceea ce există și curge spre moarte cu un nestăvilit dor de viață. Poeta urmărește în manifestul ei poetic o repunere în lumină a figurii femeii, o restabilire a sa în demnitatea și expresivitatea specificului ei ce este amenințat, paradoxal, chiar de feminismul ce urmărește o uniformizare formală până la indistincție a genurilor. Cu sete de concret, sensibilitatea autoarei răspunde provocărilor existenței, întâmpină printr-un evantai de stări poetice formările și deformările ei, conducând fluxul rememorărilor spre catharsis, spre o tandră geneză a lumii în cuvânt. Purtate de torentul vieții, figurile sunt desenate în mișcare, gesturile sunt surprinse în firescul ce le înnobilează. Cele umile, respinse, marginalizate își regăsesc glasul în simfonia vieții. „Sfincși umili”, „cuminți și solitari” dispăruți, talii încinse cu pământ înverzit, „frisoane tulburi” și „ore cenușă”, „macii în zbor ai științei”, bătrâni frământând huma și pâinea, saltele cu flori de câmp, mămăliga aurită ce arde palatele gurilor, pădurile înecate în ninsoare, fragilitatea călătorilor curbați, bătăi de pleoapă ciclonice, miracolul nașterii, amprenta pe obraji a mâinilor de prunc, „copilul vântului” pierdut între trecătorii absenți, fricile albastre ale femeilor căzute pradă prostituției, cu visul lor atingând adâncurile mării de lacrimi – sunt palpări imagistice ale rădăcinilor vieții, cufundarea noastră în universul poetic constituind o baie de umanitate. Trauma exilului se convertește în acest fel într-o vibrație a conștiinței devenită ea însăși punte între lumi. Florin Caragiu