Un rând

Gânduri, sentimente, nu înseamnă nimic poate durere căci toate au o singură cărare care duce spre abis. Un zâmbet se ivește pe fața sângerândă a unei biete copile, probabil și-a adus aminte de chipul celui iubit. Ce dor mi-e și mie de el, nu l-am mai văzut de secole cred că m-a uitat, o lacrimă mi se prelinge pe obraz. Ei îi încălzește mâinile chinuite de vreme, iar pentru mine nu mai semnifică nimic, prea multe lacrimi am vărsat. Ne împărtășim durerea, ne amintim de toate chinurile ucgigașe ce dor ne este de momentele fericite ale fiecăreia în care am simțit că suntem iubite sau puțină tandrețe, dar au fost șterse de timp. Strada este casa noastră, nu ne cere nimic, nu ne ia nimic, dar nici noi nu-i oferim nimic. Poate ne produce pagube materiale si fizice, dar ce mai contează când nu sunt sufletești? Durerea o simțim cu toții, dar a mea a pus stăpânire pe tot ce nu-mi aparține, dar iubesc. Mă apasă cu putere și-mi distruge alura mea de îndrăgostită, cât mi-aș dori să-ți strig numele, dar mă tem că o să te pierd definitiv. Atunci durerea o să mă înalțe spre ceruri, iar dragostea neîmpărtășită se va pierde pentru totdeauna, iar tu nu vei ști niciodată cât te-am iubit. De ce a fost viața așa nedreaptă? De ce nu mi s-a dat iubirea ta? în schimb am primit trădare de la cine nu m-aș fi așteptat niciodată, tu, prietena mea... Am să-mi mai scriu durerea pentru o clipă căci timpul e scurt, iar al meu s-a sfârșit. Dar totuși să nu mă uitați, eu o să exist mereu unde se afla durere...