Jurnale

Aveam aripi roz, puteam să zbor. Mii de zâmbete îmi părăseau inima ce uimeau inimi bântuite de tristețe. Pășeam peste mări cu nepăsare și fără să mă gândesc vreo clipă că asta mi-ar putea fi fatală.

NAN. Ana-Maria

0

3

Drumul e rece, mă apasă răceala lui s-a schimbat așa de mult față de zilele în care părea că mă iubește. Poate mă amăgesc căci nimeni nu m-a iubit vreodată, poate doar umbra mea căci nu m-a părăsit

NAN. Ana-Maria

0

0

Norii mă acoperă cu umbrele lor, încearcă să-mi aline suferința ce și-a găsit vinovatul în inima mea, speranțele mele. Nimic nu mă poate face să simt raiul cu adevărat deși face parte din mine și

NAN. Ana-Maria

0

5

Gânduri, sentimente, nu înseamnă nimic poate durere căci toate au o singură cărare care duce spre abis. Un zâmbet se ivește pe fața sângerândă a unei biete copile, probabil și-a adus aminte de chipul

NAN. Ana-Maria

0

6

Într-un loc departe, unde nu există speranțe nici gânduri că totul va fi bine doar vise deșarte, acolo mi-e destinul să fiu. Cum aș putea fi din nou copilul inocent? Căci gândurile pătate mi-au fost

NAN. Ana-Maria

0

0