My Rio

Aș vrea să fiu și eu ”de la țara” Cluj-Napoca :)
E doar o tentativă de epigramă, destul de transparentă și generalizantă. Aluzie la ura care se revarsă continuu în lumea virtuală, atât. Provocarea la Debate o accept cu mare plăcere, mulțumesc, mă onorează!

Un Debate despre plevușcă?
Nu cred că merită efortul.
Nu-i poți zici praștiei Pușcă,
Oricât de drag ți-ar fi sportul.

:D

De când cei de pe la țară
S-au mutat pe Internet
I-a luat valul fatal
Și prăsesc doar cyberhate

:)

Un slide de imagini alb-negru despre sobrietatea discretă a resemnării(resemnare? detașare?).
Care poate fi reluat și... invers. Interesantă viziune, Dana.
(Parcă mi-ar fi plăcut mai mult fără ”vom acționa”, deși îi percep nuanța ironică...)

Salut

Cred că acest senryu merită încrustat în grindă :))
Exprimă frumos o realitate din ce în ce mai urâtă.

Trebuie să revin să recitesc poemul, deocamdată m-a înhățat titlul! :)
Salut nonconformismul sentimental, vin când termin de numărat straturile ...

adaug accentul tău din titlu și te salut încurajată de frisonul genuin de sinceritate :) mă bucur să revăd (auto)ironii fine ca umbra unei frunze pe un zid virtual :))

spor la visat cibernetic
(te citesc)

Maestre, multumesc mult. Niciodată nu suntem destul de normali pentru a fi amabili și firești cum am merita :))

Rămân datoare cu o parafrază celebră

Îmi era imposibil să nu deschid pagina asta care promitea ceva intromisiuni în Povestea Poveștilor :)
Totul e justificat de acel ”Doamna profesoară...”, iar parafrazarea autorului meu preferat (din finalul comentariului anterior) e semnalul că am nimerit unde trebuie. Aici sigur revin să citesc/comentez.

(Am lipsit vreo 7-8 luni de pe Agonia și - înafară epigramiștilor - încă nu recunosc peisajul :)

Senzația de sufocare a crescut cu fiecare vers, sugestia funcționează datorită repetițiilor.

”Dicteul lexical” pare un ritual de exorcizare, o încercare disperată de a scăpa de ”praf”(simbolistică densă în tot poemul, în ciuda aparentei simplități și a imaginilor clare; poate fi praful fiecăruia).
Am mai găsit azi un poem în care cuvintele se întâlneau lipsite de pretenții estetizante, creau o atmosferă bulversantă prin tonul sincer. Pentru mine e un plus lipsa estetizării, o calitate indiscutabilă.
1. Admir puterea de evocare a unei stări foarte tensionate, confesiunea e disipată în imagini. Până să îmi dau seama că personajul își descrie durerea, deja eram invadată de praful din mintea lui :)
2. E o chemare spirituală. Un poem-strigăt.
3. Praful e semnul răului (cel speriat că se dezumanizează descrie doar sensul tragic al istoriei, deși în versurile din final pare a se zări un firav semn de speranță, de forță care ar putea să scchimbe ceva).
4. Tortura senzațiilor naște un poem. Trebuie doar să-l vedem, dincoace de cuvinte. ”Vînat spre a fi ucis”, vorba unui poet. Aici omul e hăituit de o obsesie.




(Diagnostic lui ar fi simplu de revelat, dar nu e importantă decât substanța poetică).

am simțit degetele înghețate pe șira spinării ...mă transformă încet într-un trăgaci.

e doar unul dintre efectele pe care le poate avea un poem cu imagini puternice. percutant :)

medicul avea dreptate, e tragic și dureros. dar ca să îl perceapă așa un medic (obișnuit cu tragediile și durerea prin natura meseriei), înseamnă că e un poem foarte reușit.
eficiența poeziei asupra unui medic(chirurg?) e un semn bun de tot :)

Eu m-am pisicit azi, însă cred că vorbim despre aceeași stare :)
Tonul poeziei dezvăluie o sinceritate dezarmantă.

Oare o să reușim să ne schimbăm înfățișarea cu poeme?

O să vă vizitez blogul, stimate Teofyl Stanciu :)

parcă erau prea multe cuvinte pentru pictogramele care ies una din alta:

să ne așezăm aici îi spuse el
și ochiul creștea rotund erau împreună
în jurul lor cercul păzea sâmburele de iarbă aruncat
din luna desenată aseară pe geam
apele se duceau chemându-se
jos o pisică birmaneză
curcubeul ghem
păsări în urmă ciuguleau fărâmituri
nu te mai gândi la asta îi spuse ea
în noaptea asta pământul va face pace cu apele

Frumoasă dorința/tentativa de a fi echidistant, mai ales când vine vorba de atrocități spirituale. Văd că nu ați ocolit ”folclorul cult” despre interpretările comunismului(”se spune presupune”, ”supranumit” etc). Final simfonic, poate ușor prea conclusiv.

mă bucur că ai folosit ca pretext poetic spațiul mitic dintre tigru și eufrat... și ”inegalabila”atlantidă.
ai subtilități caleidoscopice în poem, se simte emotia cu care ai scris, desi nu pari tocmai menestrel ...:)

ce-ar fi să continui să scrii poeme????
bănuiesc că te simți în largul tău doar în proză, încearcă totuși. poate îți vei face surprize plăcute ;)
baftă/spor la scris

îngerii se joacă
cu lacrimile noastre

superbă imagine. cred că atlantida ta e comparabilă cu cea ”reală” :)

Andrei :)
Binențeles că te provoc, altfel nu treceam pe aici prin subsol...
Scrie, citesc, bem în clubul tău cu smaralde roșii ;)

Cu mulțumiri,
SPOR LA SCRIS!!

era să mă opresc din citit la ”superbități blonde cu smaralde arzând” :)
dar ilustrația îmi place foarte! verde lichid, senzația de mișcare interioară... răscolitoare...obscurități ce-ar merita explorate...
dintre cuvinte, încă îmi sună intens ultimele: ”Nimeni n-ar fi suportat să vadă alt animal pe rol. AIDS era absolut insignifiant.”

e aici un episod dintr-o essential drama television...clubbin\' drama :)
calități vizuale remarcabile

frunze de cristal ne amăgesc sufletul


în pădurea de umbre
pe fruntea de lespezi,
imaginea în care respirai

înainte de a vedea lumina
se estompează timpul (s-ar sfâșia pe sine) clipă cu clipă Prometeu și vultur

în genunchi mai pâlpâie ochiul tău de piatră
clipa orfană
un crucifix de stele înghețate
un soare orb hyacint peste stinsele ape...

(o implorai să nu plece încă și ea te privea dureros)

toamnei ce cade în fântâni miraculos trist
știe că a venit vremea...
și-a întins mâinile aripi
lângă tâmpla de smirnă
îngerului

tu doar i-ai închis pleoapele
și să intre în Lumina...

Criza asta-i prea serioasă,
Plouă cu spaime. Urât.
Ultima măsură anevoioasă:
Nu strânge cureaua pe gât!