Luntrașul

Vâslește. Au trecut ceasuri, zile poate. Umerii îl dor de povara datoriei sfinte, însă rezistă. E călit de peregrinările prin munți, de cărările parcurse cot la cot cu soarele uscat prin deșert. Călătorii făcute cu scopul șlefuirii. Cum vântul finisează stâncile, așa omul interior e șlefuit de suferință. Asprimea față de trup îngăduie înflorirea sufletului. Luntrea de chiparos, încărcată cu parfumul brădetului din munți și cu traista pelerinului, se lasă în voia stăpânului ei.\"Să înveți să-ți conduci viața - asemenea unei bărci pe valurile necunoscutului\", spunea maestrul. Își amintește chipul său blajin, plimbările sub piersicii în floare. \"Cercetând vei afla fericirea dar totodată vei găsi și durerea. De-acum tu ești acela care decizi\". Atunci l-a văzut ultima oară. Îi dăruise toiagul de bambus- înaintarea în grad și eliberarea de obligații față de maestru. Acesta avea să ia urma cocorilor spre Răsărit, spre Þara Luminii. Ca ucenic o să-l poată urma doar după ce-și va fi îndeplinit misiunea ( aceasta fiind O Altă Poveste...) Vâslește. Au trecut zile, poate săptămâni. Înainte de a porni în ultima călătorie, și-a incinerat toiagul pe mal, rupând astfel legătura cu pământul.I-au rămas de-acum apele și cerul. Haina aspră de cânepă intensifică durerea mișcării brațelor și îi sacadează respirațiile. De ce viața ( mai ales aceasta de ascet) e un drum al suferinței? Unde sunt nuferii ce l-au petrecut la plecare? - începutul oricărei vieți e însoțit de nuferi : puritatea pruncilor, zâmbetul părinților... Vâslește. Au trecut săptămâni, poate ani. Ultimele stele își sting ochii în apă. Deodată, observă zâmbetul Părintelui.E acolo, peste tot. În luna ce se retrage sfioasă. În prima geană de soare peste crestele înzăpezite. În versanții brăzdați de ceață. În zborul șoimilor spre pantele domoale. În naiul ce cântă departe, sub un piersic. Brațele îi cad fără vlagă, dar nu scapă vâslele. Îl inundă Lumina Răsăritului. Dispare orice durere. Simte că redevine prunc. Vâslește continuu, transfigurat de fericire. Departe, spre Răsărit. Mâinile i-au devenit aripi.