Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

prin sat de mână cu toamna

1 min lectură·
Mediu
sub vălul de ceață
munții își ridicau umerii din țărână
acoperindu-i blana încă verde a pădurii
drumul
o viperă săpată-ntr-un stâlp de cerdac
își târa solzii mai departe
un cuib uriaș
valea unde
satul își îngrămădea harta
piese de puzzle risipite-n șiraguri
amintirile țeseau vise
din carul cu fân soarele
se rostogolea în tindă
sărutând pâinea proaspătă
sub aripi de barză acoperișul pustiu
pereții bătrâni își trăgeau pe urechi
o cușmă ruginie
covoare purpurii de grâne
cu pielea săgetată de corbi
se desfășurau spre asfințit
la umbra părinților
toamna-și întindea masa
sudoarea devenită miere
în obrajii bunicii râzânde
merele-și coceau roșeața
prispa legăna copilul din mine
cu nostalgie îngerii
își împleteau cântul în lătratul câinelui
fugeau înspre coline iepurii-nserării
peste potecile-ntinse a corzi de chitară
degetele ploii prinser-a zdrăngăni
în straie veștede pomii
începeau valsul
*
din atâtea cuiburi
pustiite de ghearele timpului
numai al nostru-și mai strângea
puii în palme
002.199
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
151
Citire
1 min
Versuri
38
Actualizat

Cum sa citezi

Murza Narcis Ioel. “prin sat de mână cu toamna.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/murza-narcis-ioel/poezie/1801328/prin-sat-de-mana-cu-toamna

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.