d-lui Eminescu

ți-am sfărâmat odată oglinda și cioburile ei le- am împărțit cerului, pământului, stelelor, apelor, codrilor, florilor, iubirii, despărțirii... și-n fiecare dăinuie de-atunci o țandără scânteietoare o respirație astrală amprenta pasului tău în nisipul amintirii... ai trecut de mână cu timpul dar un luceafăr mii de ani străluce tânăr și poate, flori să-ți las ar fi patetic pe soclul unde odihnește călimara o sută cincizeci și nouă de lumânări o sută cincizeci și nouă de stele s-adaug-o clipă firmamentului serbând momentul razei tale apuc străvechiul condei și notez pe marginea mării pe-un colț de cer pe-o mână de glie pe-un suflu de codru \"La mulți ani, maestre!\"