Poezie
Cactusul de seară
1 min lectură·
Mediu
drumul prăfuit se pierde la marginea lumii
acolo unde ochii nu zăresc nicio licărire
uscăciune sărată arsă de soarele ucigaș
atâta lumina și nicio speranță ieftină
deodată m-am metamorfozat fără vină
într-un monom egocentric focalizat
numai pe respirația ta iubito
fiecare celulă mă-ntreabă de tine
văd mări în dune de nisip și zăpadă rece
în cuptoare de oțel incandescent
nu mai sunt un punct haotic, sunt un capricorn
pentru care toată lumea ești tu, iubito
un sens, un rost, un azimut
e dureros de plăcut pericolul din vraja sinuciderii
cocoș de munte înfoiat în pene colorate
păstrăv auriu înotând nebun în amonte
dansăm tribal nerușinat în văzul lumii
melodiile din capul nostru fără traducere
atât de vulnerabil și atât de lipsit de frică
mă scufund fără aer într-un ocean de simțuri
cu mintea și trupul cuprinse de extaz
în faptul serii bătrânul cactus
a înflorit
021233
0
RR