Poezie
Singur pe drum
1 min lectură·
Mediu
m-am născut călător pe drumuri
făcute din pașii mei pierduți
mergem în grupuri, în haite, în triburi
singuri împreună mințindu-ne
la primii pași m-au așteptat unii
ce și-au zis mamă, tată, moși, strămoși
apoi de la o vreme ne-am despărțit cărările
și m-am întovărășit cu alții și altele
eu însumi m-am făcut tată, unchi, bărbat
și alții au mers cu mine o bucată de drum
din când în când, noaptea dormim în jurul focului
râzând, visând, glumind, povestind
iar dimineața mă trezesc singur
cu lucrurile furate și câte un cuțit în spate
de la însoțitorii mei grăbiți pe drumurile lor
totuși n-am murit, drumul îmi ține suflarea
cei mai de sânge au cuțitele cele mai ascuțite
cele mai lungi
vin alții din urmă iar noi la rândul nostru
îi ajungem pe întârziați
unii au pasul vioi, sprinten, optimist
alții abia își țârâie picioare oloage
singur până la sfârșit calc pe viața mea
căutând fericire, indurând suferință
nu există decât răbdarea pușcăriașului
singurii mântuiți pe pământ sunt
nebunii, copiii și morții
uneori poeții, dar nu așa ca mine
poeții ăia fără frământări, ăia limpezi
văd fete morgana, mori de vânt, sirene
singur, singur, singur
merg, merg, merg
pe drum, drum, drum
00743
0