Poezii

Când întind aripa spre Tine Visul devine Adevărat. Încap între degetele Tale. Desenează-mi cerul albastru de iarnă pe coloană. Cere-mi să ningă, Cere-mi să mă întind

O să se întâmple și asta la un moment dat, pentru că Te iubesc. Și am nevoie de iubirea Ta, Puternic, Nu am simțit Niciodată Atât de multă IubirE. Nu uita să îmi spui că Sunt

Visez cu ochii deschiși mergând cu gândul la tine. Mi-ar plăcea să știu sigur Ce ești, Cât ești, Că ești, dar văd că nu am să știu Acestea Niciodată. De ce? mă întreb în gând, dar cu

Într-o zi am văzut o pasăre pe marginea unui râu. Pasărea se uita înspre linia orizontului printre copaci. [împrejur vântul alina ramurile copacului] Privirea Ei, a Păsării, era Ea,

VI. de dup-o frunză tresări iubirea care zise dulce: "nu e pe lume ceva mai minunat ca adevărul cel curat. eu sunt cu-adevărat iubirea pentru tine, dar și

IV. și nu apucă să fie toate acestea cu adevărat că și veni adevărul și spuse: TTu nu ai drept de viată și de moarte asupra nimănui. TTu nu ai nici un drept de fapt. Ești

I. mi-am așezat o frunză pe inimă. frunza era verde. inima era arsă. frunza nu mai e. (...inima...) - [ca și când ai spune că inima e de vină, dar sunt acceptate și alte

Mă arunc în tine, aer, Ca în valurile mării, mă las toată, despletită și-ncurcată, Să mă cureți. Mă arunc în tine, aer, Ca în moarte-așa pe spate și cu aripile îmbălsămate, mă

Ești o voce din mintea mea, iar acum mintea mea poate să facă ce vrea cu tine.

Dincolo de cuvinte este un cântec, Cântecul apelor. Dincolo de mare este un alt cantec, Cântecul sferelor. Dincolo de pământ este celălalt cântec, Cântecul adâncurilor. Dincolo de om este numai

Mă rostogolesc peste o scoică, îmi trec mâna dreaptă pe sub gât, ridic un val Și apoi îl respir să treacă. Îmi îndoi genunchii spre cer, (e ca o rugăciune) îmi descurc apoi părul de nisip Și

Câteodată mă găsesc flămândă, o foame de cuvintele tale mă cuprinde de mijloc și din stomac urcă fix în inimă. Câteodată ai crede că mănânc fluturi, dar așa este pentru mine și pentru

Mă întrec peste valul tău care mă lasă să urc în paradis, dar eu nu caut paradisul. Mă întrec picior peste picior și aduc un lacăt la mana ta cu o cheie pătrată. Þin foarte mult la această

Sânziană Cosânzeană, Adă-mi Alesul pân' diseară Și mă umple cu noroc Să mă iubească pe loc.

Știu cine ești și Știu cine sunt. Știu cine mănâncă toamna frunzele și Știu cine aduce vântul de primăvară. Știu ce gust are pumnul de nisip în stomac și Știu să ridic o piatră precum

Mintea este ca o casă cu multe camere. Tu decizi în ce cameră stai. Învață să îți aduce aminte asta. Nu uita că poți oricând ieși afară.

A rupe înseamnă A lua două bucăți de degete Și a sfărâma între ele Viață moartă. Ceea ce se poate rupe Nu este altceva decât Întregul nerupt. Bucățile rupte Nu sunt altcineva

aș vrea să fiu un dubios aș vrea să merg de mână mâine mă duc la piață să merg de mână cu tine. de mână. storc un cântec. curăț un cântec de coajă. merge așa? cu ruj maro pe fusta mov?

I. nu te caut pentru că nu te voi găsi niciodată. nu te chem pentru că nu vei veni de-ndată. nu îți cer pentru că nu îmi vei da. primesc înapoi nici o lacrimă, că racesc, nici o inimă, că

Iubirea umilește iubirea e plină de dezamăgire simțită în cea mai pură formă a ei, Posesiva, Iubirea nu e posesivă Cică, Adevărata iubire; Când adevărata iubire simțită prima oară în

Din grație pentru Gustul Durerii Dulci a Zborului cerului, Dinăuntru înafară Scoți din amorf Zgomotul Găsitelor și Pierdutelor Mierle. Și sfarmi sub degetele tale Degetele

Căzuți din cer, În prima dragoste Pe așternuturi zer, Oameni și nuanțe, Vom aduna Istoria lecturilor Cu care vom picta Aura făpturilor. Zece galbeni tăiței Joacă-te cu ei, Ține pleoapa

Pe ramuri ai puține frunze Și nu e toamnă Ești un copac. Îți prinzi rădăcinile din ce în ce mai tare De pământ - Ești în pământ, dar nu știi ce e pământ. Din când în când în scorbura ta Bate o

Stimate domnule judecător, Lipsești și te lipsește orice îngândurare. Nu. Pentru securitate - Apleacă-te, să i se vadă Harta gândurilor dințate. Nu știi că e pericol public? În interiorul

În părul meu de-a valul Sau, de ce nu, în barba ta De-a v-ati-ascunselea. Mă petrec cu o ramă, iar tu Să mă păstrezi Ca atunci. De ce să nu? Să te verși într-o vază Care îngheață Îți pun

Mă tem că nu am să uit Niciodată pe tine cel care ma frământă, Pe tine cel căruia m-am făgăduit. și pentru că tot ce se întâmplă Acum și tot ce am trăit jucându-ne de-a regii universului Ridică

Se aud sunete din departărea urechii ei, Cu dinti ascutiți te prinde marginea ei Ține-te bine când aflii ce ascund ochii ei Pe valuri de apă rece te cheamă sanul ei. Tu esti barbatul cu fața

Pe mare mă tot duce Ce simt că mă apasă A lumii nepăsare. În piept încalec moartea Și mă refuz de frică Când caut pe-ntuneric O mână de speranță.