rețetele nefericirii (4)

ieri am vrut să plec de cel puțin zece ori de la conferință. am notat cu greu s-a spus: există o rezistență incredibilă la a trăi. noi trăim în lumea incompletă a realității noastre personale. nu vrem să știm niște lucruri pentru că nu ne convin, dar ele ne cheamă… există nostalgia neștiutului paradoxal, nu suportăm Realitatea, dar în mod tainic tânjim după ea gândirea - privită ca sumă a da-urilor și nu-urilor noastre în viața de păreri, de fofilări , de justificări - reflectă cel mai bine realitatea noastră personală/ ciocnirea dintre intelectul nostru și Realitate. necesitatea de a ne deschide către această Realitate Rețete ale nefericirii: ¤ a vrea certitudini ¤ a vrea și a-ți face speranțe (diferențierea nădejde/ speranță) ¤ a vrea să înțelegi totul ¤ a vrea să știi tot (ești un știe-tot) ¤ a vrea să ai întotdeauna dreptate ¤ a vrea să controlezi totul ¤ a vrea să fie ca tine unde te recunoști? dar cei din anturajul tău? noi, oamenii… - omul care doarme: puține emoții, nu-și pune întrebări, e dus de val, trăiește la minimum - omul care visează: mental, emoții, dorințe, început de idealizare, aleargă după himere, alternanță suferință/ fericire - omul care se trezește: conflict între logica minții și a inimii, începe conștientizarea iluziilor, își pune întrebări despre sensul vieții, e sfășiat între contradicții și suferă - omul care trăiește: începe să se autocunoască și să înțeleagă relația sa personală cu sine și cu viața. nu-și mai pune problema dacă e fericit sau nu – important e să trăiască, să exprime sensul vieții personale prin ceea ce i-e dat să trăiască tu – unde? dar eu? mai pe scurt azi, Anne