cârtița, iată

se făcea că viața îmi intra înapoi prin nări nu de-a valma, cu fiecare particulă ce căpăta în mine sensul unei curgeri cu niște vâsle fine care iată plecau din inimă și intrau în inimă era un vis în care se făcea că nu visam, o primă zi spălată ca o lână și pusă la uscat pe un gard - nimeni nu aștepta ceva special, pentru că era treabă multă și fiecare știa ce are de făcut în fiecare dimineață privesc acest cimitir și îmi zic: fato, nu contează ce simți și chiar îmi răsună în minte fato nu contează ce simți lasă-te moale în burta cârtiței de pământ care iată a înghițit cerul