Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

dor

2 min lectură·
Mediu
știu unde se duc oamenii după ce mor.
după ce scurge toată viața din ei și atingerea lor devine de gheață.
se duc în clădiri de pompe funebre, unde sunt îmbălsămați până li se schimbă trăsăturile faciale.
în biserici întunecate, cu picturi afumate de la lumânări arse într-un ritual neclar.
nu dorm. nu doarme nimeni pe spate, cu mâinile legate cu tifon.
se duc în cavouri etajate, care sunt zidite pe urmă cu BCA să nu cumva să nu iasă din cimitir și să o ia la picior pe afară.
rămân în saci groși de plastic. doar oasele mari.
după ani și ani de zile poate o să le uite cineva afară din cavou când trebuie să elibereze locul.
* * *
nu știu dacă sufletele oamenilor supraviețuiesc după moarte,
după cruci, cu nume, date și poze nefirești.
dar vreau să cred că pisicile se duc într-un loc frumos.
undeva cu iarbă curată, păsări și gâze pe care să le vâneze,
undițe cu șoricei, oase de gâscă și pături fleece,
mâini care să-i mângâie pe cap și pe bărbie în somn, să-i sechestreze cu drag.
* * *
𝑛𝑢 𝑡𝑒 𝑢𝑟𝑐𝑎, 𝑝𝑖𝑠𝑢, 𝑎𝑐𝑜𝑙𝑜.
ℎ𝑎𝑖, 𝑡𝑒 𝑟𝑜𝑔, 𝑇𝑜𝑦𝑢𝑡̦, 𝑑𝑎̆-𝑡𝑒 𝑗𝑜𝑠.
𝑎𝑐𝑜𝑙𝑜 𝑠̦𝑖 𝑠𝑒 𝑢𝑟𝑐𝑎 𝐺ℎ𝑒𝑟𝑢𝑡̦.
l-am dus joi la clinică și după 5 zile m-am întors fără el.
doar cu rucsacul, plin de blana lui lungă de oaie albă care se lipea instant de piele.
m-am întors fără ursul meu alb și mi-e dor de el.
ℎ𝑎𝑖, 𝑇𝑜𝑦, 𝑑𝑎̆-𝑡𝑒 𝑗𝑜𝑠 𝑑𝑒 𝑎𝑐𝑜𝑙𝑜.
23 octombrie 2024
005
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
254
Citire
2 min
Versuri
24
Actualizat

Cum sa citezi

Monica (Melina) Bălan. “dor.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/monica-melina-balan/poezie/14206341/dor

Comentarii (0)

Autentifică-te pentru a lăsa un comentariu.