Poezie
Din ordinul nemuritoarelor
1 min lectură·
Mediu
În piept i se zbate o floare otrăvitoare, floarea nu.
Mi-e teamă să întreb de ce există asemenea flori.
Tocmai când pronunță negația, un oftat începe. Floarea nu
are petale oftate, împinse haotic afară,
ca din valiza în care nu poți lua tot ce ai.
Scuipă în fotosinteză și nu are legătură cu nimic.
Floarea nu este soră pe jumătate cu floarea mă.
Cu mult mai prietenoasă, îi place să cheme și te întorci
când te strigă din culorile plisate. Floarea mă împarte
grozăvia cu oricine, miroase încântător a depărtare,
a scrisori și obraji calzi. Poate fi copilul tău.
Și floarea uita. Este sora lor cea mică
și cea mai isteață. Deși un nume al pierderii,
își amintește mereu de revolta florii nu, îmbrânceala,
firescul și jumătățile florii mă. Floarea uita
este dintre cele ce știu să-și înnoade tulpina cu iscusință
după ce este smulsă pentru rever
de cei ce-i pun la încercare pe împărați.
034276
0
cand atinge a fleur de peau (ca sa pastrez contextul) si se retrage in ultima secunda (desi cititorul cade inauntru); cand plonjeaza si amesteca resorturi organice, mentale si de simtire.
ca trece granita limbajului de coloratura cum se foloseste mai peste tot, in ultimul timp - e putin spus.
imi plac mult si dedublarile acelea de finete ale conceptului, sau fractalizarea lor, e o viziune care ramane asa la un capat si in alt fel la altul.
smulgerea-din e atat de bine gandita si usor de vizualizat.
nu cred ca gresesc nicidecum afirmand ca e un rebranding al perceptiei indusa pe calea limbajului, caci conecteaza dimensiuni mentale pe masura ce, la citire, se si construiesc imediat.
it's not a text, it's nothing but the functions of the brain, claiming or leaving territory, and learning about themselves.
lipsindu-mi pe moment nivelul de acordat stea, imi e greu sa spun doar ca.
cu toata aprecierea,
Veronica