decădere?!

mai demult, am dat din greșeală aripi de înger pe văluri de moarte și mult timp nu m-am încumetat să privesc fața hidoasă a acestui schimb; mă ascundeam mereu, înfricoșată de moarte, în caverne, între petale artificial colorate - clipe întregi de groază convulsivă într-o singură secundă infinită. într-un sfârșit neverosimil, am îndrăznit să fac un alt pas pe cărarea pustie, dar în fața morții, nici un nucleu nu s-a mișcat, nici un țesut nu s-a cutremurat, nici un strop de sânge nu s-a clintit diferit; nu am simțit nici furie -aprindere inutilă- nici durere -patimă nestinsă- nici regret -sentiment neînfrânat- nici dragoste -emoție incurabilă- nici nimic -absolut nimic. mă scăldam neputiincioasă într-o nepăsare bărbată ce se desfășura grațioasă la granița dintre tot și nimic, viață și neviață. probabil e ceva greșit in mine. 9 martie 2003