Și dacă luna ar putea vorbi,
ar spune cât de dor îmi este mie;
și dacă soarele ar stii
ți-ar dărui o rază ție.
Dar eu nu pot să am decât
o inimă fierbinte
și sper că doar cu-atât
vom merge
Sunt confuze nopțile ce trec
fără tine,
dorul însingurat
îmi amintește la nesfârșit
de noaptea
în care-ai plecat...
În nopți pierdute de plumb
lacrimi grele cu care
am iubit
îmi atârnă de
Clopotul nopții se umplea de stele
și suna din ele
un clinchet prin vis...
Și tu când apari
îmi umpli gândul de stele,
ți-am zis.
Eram la pieptul tău
departe de lacrimi și ploi
și mă întrebam
prin ferestre de suflet
la lumina lunii
tacerea ta imi vorbeste
clipele fug
cu sperante ciudate
catre iubire
nebuneste
tristete
tandrete
ingemanate
de zori de zi blestemate
prin
e trista iubirea aceasta
ce cerne pe pleoape polei:
imbratisare ciudata
a ochilor mei...
ce dulce amarul din tine,
ce cruda uitarea ceruta
de neputiincioase destine
care renunta la
fulg de zapada
raza de soare
asa suntem noi
imbratisati
unul se naste
si altul moare
cand zeii de stele
sunt sfasiati
albul de nea
si negrul taciune
amestec amar
de dulce mister
vino
să fii fericit
și sa-ți poți desena tinerețea
din speranțele zborului
de pescaruși...
să strângi,
cu zambet de copil,
amintirea dragostei,
desenata ca o umbra
de aripi pe cer...
și
