Poezii

Și dacă luna ar putea vorbi, ar spune cât de dor îmi este mie; și dacă soarele ar stii ți-ar dărui o rază ție. Dar eu nu pot să am decât o inimă fierbinte și sper că doar cu-atât vom merge

Sunt confuze nopțile ce trec fără tine, dorul însingurat îmi amintește la nesfârșit de noaptea în care-ai plecat... În nopți pierdute de plumb lacrimi grele cu care am iubit îmi atârnă de

Clopotul nopții se umplea de stele și suna din ele un clinchet prin vis... Și tu când apari îmi umpli gândul de stele, ți-am zis. Eram la pieptul tău departe de lacrimi și ploi și mă întrebam

prin ferestre de suflet la lumina lunii tacerea ta imi vorbeste clipele fug cu sperante ciudate catre iubire nebuneste tristete tandrete ingemanate de zori de zi blestemate prin

aceasta spirala prin care curg lasandu-te in urma

e trista iubirea aceasta ce cerne pe pleoape polei: imbratisare ciudata a ochilor mei... ce dulce amarul din tine, ce cruda uitarea ceruta de neputiincioase destine care renunta la

fulg de zapada raza de soare asa suntem noi imbratisati unul se naste si altul moare cand zeii de stele sunt sfasiati albul de nea si negrul taciune amestec amar de dulce mister vino

să fii fericit și sa-ți poți desena tinerețea din speranțele zborului de pescaruși... să strângi, cu zambet de copil, amintirea dragostei, desenata ca o umbra de aripi pe cer... și