Poezie
Lanț de prizonier
1 min lectură·
Mediu
Te văd la colț de stradă plângând...
Ba nu, plouă... deci, mi s-a părut.
Puloverul albastru l-ai stors de apă
Ți se prelinge pe gât...
Cu palma uscată de vânt
Ți-ating obrazul ars, cântând
Te-aduc sub streașină să te usuci
În pașii melcilor plăpânzi.
Sub cadența stropilor ți-afunzi
Gândurile.
Ascultând tăcerea...
strig vorbele disipate-n lanțuri concentrice de nisip
ușor alunecător
printre
degetele afumate de vreme...
ecoul străzii încă mai bate la ușă,
intrarea se face prin gaura cheii.
eu sunt prizonier al tehnologiei
confundat, în lumina slabă de la monitor,
cu umbra spătarului.
singurul sprijin pentru toate durerile de cap.
singurul leagăn între nădejde și disperare.
Totul din jur are un farmec trist,
ca o femeie frumoasă în zdrențe,
care plânge.
Toți sfinții zugrăviți în icoane
ațintesc asupra noastră
priviri mirate.
Parcă mi-e frică de-atâta dragoste!
001.045
0