Poezie
Frisoane 3
2 min lectură·
Mediu
două zone deja: mi-e frig şi respir
corp frisoane delir paianjăn şi copil,
lumină fără chip neştiința din ştiu stea de mare gând obsesiv debil...
A venit vremea, al treilea crepuscul:
se naşte din el un astronomic vultur.
Începutul nopții, cele mai slabe stele
au început să se vadă şi ele.
Mâini nu am ochi nu am nu dorm nu sunt.
Ceva se aştearnă filigran pe pământ
Blândă căprioară cu ochii leşin
Ce vină ? nu vine nimeni nu devin
nu mă transform plăcut nu-ntuneric nu alb
Şapte copii, toți în sarcofag.
Unul mai lung ca altul, misterioşi
Lanterne în os, ca untul pe ochi...
S-a-ntâmplat ceva şi nu ştiu ce,
Nu mai e transformare,
e ceva mai ciudat
E ceva ca un pat, sunt ceva ca un pat.
Patul gri cu prințesa, lăcusta şi musca,
amintirea, moartea, voma şi uşa
cuvintele, dorul, rizomul, abjectul,
Sentimentul, sexul, lupul, intelectul.
Omul din poster se uită la mine,
Sunt milă, nemilă, între şi ruşine,
Ochii-i roşii se umflă de-atâta plâns şi gândit
Când s-a rătăcit nu s-a mai rătăcit.
Am devenit ce-am devenit demult.
Am ascultat ascultul crespuculului mut.
Am exagerat iaraşi, da' e bine aşa.
Asta nu e doar lumea, este lumea mea.
00260
0