Poezie
Antonia
1 min lectură·
Mediu
Acum acum, lasă-mă să lipesc ziare
pe frunțile lumii;
să știe fiecare, mii și mii,
că am gonit prin tine ca un ca un
cal
o groază de hectare
și-un kilogram de sureal.
Tăiam situația cu lama, știi,
de sus, de-acolo sus, din pat
rafturile păreau Fata Morgana,
cuvintele din emisiune - olandeze
deși vorbeam numai germana, hmmm
pe bune,
fiecare frază îmi părea să fie
ba numele-ți, ba zodia-ți.
Te sprijineai în bustul gol
de mine,
coapsele valuri mă turbau,
clepsidra -
declanșatoarea tuturor
nisipurilor tale,
momentele jonglau unul cu altul,
altul iar cu unul,
tu?
Mă atingeai.
De ce?
Nu știu
cred totuși că
nu prea aveai rușine și
nu-ți prea păsa că-nfulecam
un-doi iubiți deja
același sex atât de mult voia
să se tot
vrea.
Gemeai ușor ca o pisică în călduri,
și-ți țuguiai gura întreagă ca pe-o pară,
plăcerea
de-a te simți toată goală
mereu se va lipi de al meu geam când
din nori mă va ploua cu maladii iraționale.
002165
0