Poezie
Beția
2 min lectură·
Mediu
“Dacă e vorba să mă laud, mă voi lăuda numai cu slăbiciunile mele.”
(Pavel, II-a Cor., 11,30)
În zdrențe am umblat și prin gunoi,
Pe pietre reci mi-am dus o soartă,
Mă iartă Doamne, nu mă face sloi,
Doar tihna pune-o sufletului toartă.
La marile întrebări, răspunsurile-s mici,
Degeaba am citit prea mult că-i fad,
Ce n-am găsit în suflet, în cărți nu-i nici,
De ce m-aș înălța când cad?
............................................
Când din alcool și fum eu ies trudit,
Din nopțile de vicii si coșmar,
Spre dimineți livide mă scol iar chinuit,
Tristețe și rușine să îndreptez eu iar...
...și iar, și iarăși Nebunia apare decuseară,
Și trupul vlăguit ca Spaima-n sus tresare,
Lumina este dusă, vedenii pe afară,
Te rog Lumină vino, Beția îmi apare.
Strigoiul Beției rânjește și mușcă,
Și oamenii râd sau plâng pe afară,
De frică-s cuprins și prins ca-ntr-o cușcă
Eu urlu și zgârii, nebun ca și-o fiară.
Și îndoieli mă chinuie și urlet,
De fiară disperată si venin,
Ce frică și ce frig la mine-n suflet.
Că-s păcătos și ros de prea mult vin,
.........................................
Ce frig mi s-a făcut, ce nehodină!
Mi-e trupul frânt și simt c-o să mor,
Mă scoate de-aicea, la sânul tău dă-mi tihnă,
Iubito, dacă ți-e milă, ți-e dragoste, ți-e dor.
sept 1998
Am învatat să nu mai beau?
002.751
0