Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Splendoare tardivă

1 min lectură·
Mediu
De caii tăi sarcastici prins cu funii
Þi-aș linge praful de pe scări și-acum,
Dar mîinile mi s-au făcut parfum
Orbecăindu-ți forma prin petunii.
Picioare avusesem - nu de aer!
Polenul roade fostele sandale,
Hibrid între gunoi și flori de cale
Aș vrea și să mă-nsor, și să mă-ncaier.
Deci, fato dragă, ești în van nurlie
După un inutil și larg ocol,
Splendoarea ta, definitiv tîrzie
Înalță ruguri unui scaun gol.
Ce-a mai rămas din mine, Salomee,
Ironic, bluza falsă ți-o descheie.
003.696
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
82
Citire
1 min
Versuri
14
Actualizat

Cum sa citezi

Miron Manega. “Splendoare tardivă.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/miron-manega-0010364/poezie/95924/splendoare-tardiva

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.