Poezie

Voo-doo

1 min lectură·15 decembrie 2003

Mediu

Ecoul meu, pulsând prin mine

în exterior, ieșind și despărțindu-se

în firișoare mai subțiri,

disipându-se în apa dintre mine și mine,

ca o cerneală albastră ca absolutul...

(absolutul e cu siguranță albastru)

Ecoul meu e o păpușă voo-doo.

Mă întind din toate viscerele

și ies din cavitatea coastelor ce mă strângeau,

mă îndepărtez atât de mult de mine

încât aproape pot să te ating,

și dacă aș face asta,

ai fi absorbit prin porii

palmei mele având forma ta

încât am fi din nou unul

în eternă sferică armonie tactilă...

Îmi izbesc vocea de pereți

și ea se întoarce, fidelă;

îmi mușc ecoul de nas

și mi se răsucesc de la sine

șuvițele de păr; îmi mângâi tandru

ecoul pe obraz și atunci abia

mă îmbujorez cu albastru de absolut.

17 noiembrie 2002

002.328

Miriam Cihodariu. “Voo-doo.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/miriam-cihodariu/poezie/58684/voo-doo

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.