Poezie
Răscruce
1 min lectură·
Mediu
Strig în peșteră,
dau o chemare,
cer un semn,
o cale.
Un tunet și-ecouri
prin peștera-mamă a lumii.
Am strigat prea tare.
Un fulger și-o clipă
văd negrele trepte-ale hăului
căzând, în cascade, în trepte,
ca la tunsorile hippy.
Mai văd
deschizându-se pleoapa abisului
și centrul pământului
fixându-mă plin, gol
adânc revărsându-se mă cheamă.
Hipnotic mai fac un pas,
aproape cad.
Dar ceva
mă picură pe ceafă
- luna îsi piaptănă
pletele ude și reci -
picuri de raze cad
de pe ceafa mea în hău,
închizându-l cu un sfârâit
de vulcan noroios
mistuit de flăcări vii.
Mă cațăr pe munte în sus,
spre lumina lunii, din nou.
Cineva a răspuns.
14 august 2005
001.950
0