Poezie

Otravă

1 min lectură·6 ianuarie 2005

Mediu

Pe când iarba în fire firave

abia-mi creștea în cap

tot mai căutam să sorb lumina

din izvoare, prinsă-ntr-un năvod

de umbră călătoare,

și mai descopeream cu entuziasm

câte-o frântură de suflet;

Mai târziu când flori agățătoare

mă urmau drept plete,

tot mai căutam antidot

fără să știu exact pentru ce;

Acum când păduri mi se scurg

pe umeri, adăpostind amurg

și zori, și flori, și fiori,

și multe multe sclipiri de umbră vie,

amenințări pândind dintr-o fiară mlădie,

voci adânci de codru-n întunecată liturghie,

promisiuni suave-ale revărsării ce va să vie,

plutitoare simfonii de miresme,

cutii muzicale cu vrăji celeste,

acum, acum nu mai caut antidoturi,

acum împlinirea-mi ademenește ca un zâmbet cu privire

acum otrava-mi sclipește-n ochi ca patima rusească,

și chiar de se-ntâmplă vreodată să-mi curgă din pleoape

sub formă de învelișuri ale durerii – lacrimi,

când îmi apăs podul palmelor pe ochii ce mă dor,

tot simt cu voluptatea unui ritual păgân

cum un lichid fierbinte mi se scurge

pe încheieturi, ca și cum mi-ar izvorî

din înseși fragilele-mi vene,

ca și cum, ca și cum…

3 ianuarie 2005

001.954

Miriam Cihodariu. “ Otravă.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/miriam-cihodariu/poezie/100541/otrava

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.