mirela urs

Si azi Tristetea inca o mai am in mine... Nimic nu pleaca, nimic nu mai vine, Nimic nu mai prinde, nimic nu mai tine, Dar tot incerc Sa rup, Sa smulg, Sa-alung, Sa lupt! Si lupt...dar habar

cred c-a venit deja toamna caci a inceput sa ma doara capul zilnic si parca si gatul imi trosneste ceva mai tare decat atunci cand zaceam in soare ore, si ore... toate le-as putea pune pe seama

Afurisita si pacatoasa conventie lumeasca Deloc rezonabila, Sora draceasca, Nu te mai suport! Parsivo, Inrobitor contract ai reusit sa inchei cu neomul, Ademenindu-l cu siguranta ta

Traim cu totii-n paradis, Nu mai avem gusturi amare, Caci fericirea ne-a cuprins! Sa fie oare, o intamplare? Prea alb e totul, parca nins, Uratul l-am dat spre uitare... Si Dumnezeu este

Ma deranjeaza cei ce nu-mi dau pace Si nu ma lasa sa traiesc asa cum stiu, Sa-mping eu viata cu mainile-mi dibace Ca pe-o locomotiva ce pleaca spre pustiu. Dispretuiesc pe cei straini de

Ma stiu, ma simt, raspund la Lola, Cu gandul iar zelos si harnic, Ficatul cel distrus de cola Si cordul meu in soc, slugarnic. De unde-atat parfum de roza, Din pielea-mi aspra, insetata?! O

O mana usoara si-un ochi care vede Triunghiul ca sfera si-un soare taios, Gasesti deodata si-ncepi a te-ncrede In pragul divin…cel punct luminos. Culoare, ulei, condei si cerneala Sunt cele ce

Trecut e ceasu-acel din noapte, Cand umbra mea a prins contur Si cerul era pus pe fapte Si totul era crud in jur. Trecuta-i ziua cea sublima, Din vara aceea de cristal, Cand grija lumii fu

Prea trista uitare imi stai iar in fata, Ma-nabusi cu vorbe, ma musti ca un leu! Dar toate sunt viata, toate-s povata, Pentru aceia ce sunt cum sunt eu. Prea bine, priveste! dar lasa-mi

Tristetea iar ma viziteaza nepoftita, De fapt, mereu e-aproape, caci e a mea vecina. Se furiseaza iute ca o viespe zumzaita, Dupa perdele, in casa la lumina. Ma minunez cat poate ea sa

La ce ora oare, ai venit pe lume ? Ca un singur val pe oceanu-n spume, Tu, omule mic; tu, omule munte, Ca un pescarus pe un vas, pe-o punte, Ca o ploaie calda intr-o zi de vara Sau ca frunza

Privesc apusul de soare Si ploaia prin geam o privesc, Ma incanta usor, usor ma si doare, Ciudate ganduri ma tot ispitesc. Imping spre fereastra fotoliul Ca ploaia mai bine s-o simt, Natura e

E toamna iar, caci vantul bate plopii, Si frunzele usor ca pentru nunta, Si invitatii roz in zeci si mii de copii, In buzunare rupte se-nfig si se afunda. Dar cine stie ca-n miscarea

Acum cand visul meu de viata e departe Si zilele se scurg banal sub alt orar, De arma poeziei as vrea doar sa am parte, Dar pretul fericirii, pacat, sta in dolar. Tristetea-mi regasesc in

De-ar fi clipa dupa voie Si de ar ploua cu miere, De n-ar exista nevoie, Nici otrava si nici fiere, Nici atacuri, nici lesinuri Ori acreala, ori pelinuri, Nici declin si nici suspin, Doar

Stau si privesc si simt cum trece timpul, Nu zic nimic; nu pot, grabit mi se mai pare, Astept sa vina iarasi anotimpul Senin si cald, cu toti copacii-n floare. Asta-mi spuneam acum vreo doua

In vapaia a zeci de ganduri Si in sunet de sirena, Pescarusi trec randuri, randuri, Peste marea calma, demna. Ape reci ineaca malul Invechit si ars de soare, La apus se sparge valul Si in

Truditori ce nu stiu truda Si jertfa fara de martiri, Neobositi cu fata uda, Se-ascund curioaselor priviri. Sunt asa-zisii oropsiti, Epuizati si incercati de soarta; Se cred prea breji dar

Plang ascuns ca un recrut, Indignarea-mi este muta, De cate s-au petrecut In aceeasi zi de lupta. Tot ce naruie pamantul Se-adunase-n acea clipa, Spre a anula cuvantul Si a naste iar

Prieteni de-o viata, O mie de forme, Aburi si ceata Si vesnic...fantome. Cuvinte de aur, Pretentii si norme, Tarie de taur Si totusi...fantome. Doar rest de fiinta, Suplicii si