Si azi
Tristetea inca o mai am in mine...
Nimic nu pleaca, nimic nu mai vine,
Nimic nu mai prinde, nimic nu mai tine,
Dar tot incerc
Sa rup,
Sa smulg,
Sa-alung,
Sa lupt!
Si lupt...dar habar
cred c-a venit deja toamna
caci a inceput sa ma doara capul
zilnic
si parca si gatul imi trosneste ceva mai tare
decat atunci cand zaceam in soare
ore, si ore...
toate le-as putea pune pe seama
Afurisita si pacatoasa conventie lumeasca
Deloc rezonabila,
Sora draceasca,
Nu te mai suport!
Parsivo,
Inrobitor contract ai reusit sa inchei cu neomul,
Ademenindu-l cu siguranta ta
Din rai, mai buni am vrea sa fim,
Din oropsiti, mai joviali si liberi!
Dar umiliti suntem de-acest ciudat destin,
Ce interzice sa petrecem, sa bem licori si vin si beri.
Asa, legati de maini si
Traim cu totii-n paradis,
Nu mai avem gusturi amare,
Caci fericirea ne-a cuprins!
Sa fie oare, o intamplare?
Prea alb e totul, parca nins,
Uratul l-am dat spre uitare...
Si Dumnezeu este
Ma deranjeaza cei ce nu-mi dau pace
Si nu ma lasa sa traiesc asa cum stiu,
Sa-mping eu viata cu mainile-mi dibace
Ca pe-o locomotiva ce pleaca spre pustiu.
Dispretuiesc pe cei straini de
Ma stiu, ma simt, raspund la Lola,
Cu gandul iar zelos si harnic,
Ficatul cel distrus de cola
Si cordul meu in soc, slugarnic.
De unde-atat parfum de roza,
Din pielea-mi aspra, insetata?!
O
O mana usoara si-un ochi care vede
Triunghiul ca sfera si-un soare taios,
Gasesti deodata si-ncepi a te-ncrede
In pragul divin…cel punct luminos.
Culoare, ulei, condei si cerneala
Sunt cele ce
Trecut e ceasu-acel din noapte,
Cand umbra mea a prins contur
Si cerul era pus pe fapte
Si totul era crud in jur.
Trecuta-i ziua cea sublima,
Din vara aceea de cristal,
Cand grija lumii fu
Prea trista uitare imi stai iar in fata,
Ma-nabusi cu vorbe, ma musti ca un leu!
Dar toate sunt viata, toate-s povata,
Pentru aceia ce sunt cum sunt eu.
Prea bine, priveste! dar lasa-mi
Tristetea iar ma viziteaza nepoftita,
De fapt, mereu e-aproape, caci e a mea vecina.
Se furiseaza iute ca o viespe zumzaita,
Dupa perdele, in casa la lumina.
Ma minunez cat poate ea sa
La ce ora oare, ai venit pe lume ?
Ca un singur val pe oceanu-n spume,
Tu, omule mic; tu, omule munte,
Ca un pescarus pe un vas, pe-o punte,
Ca o ploaie calda intr-o zi de vara
Sau ca frunza
Privesc apusul de soare
Si ploaia prin geam o privesc,
Ma incanta usor, usor ma si doare,
Ciudate ganduri ma tot ispitesc.
Imping spre fereastra fotoliul
Ca ploaia mai bine s-o simt,
Natura e
E toamna iar, caci vantul bate plopii,
Si frunzele usor ca pentru nunta,
Si invitatii roz in zeci si mii de copii,
In buzunare rupte se-nfig si se afunda.
Dar cine stie ca-n miscarea
Acum cand visul meu de viata e departe
Si zilele se scurg banal sub alt orar,
De arma poeziei as vrea doar sa am parte,
Dar pretul fericirii, pacat, sta in dolar.
Tristetea-mi regasesc in
De-ar fi clipa dupa voie
Si de ar ploua cu miere,
De n-ar exista nevoie,
Nici otrava si nici fiere,
Nici atacuri, nici lesinuri
Ori acreala, ori pelinuri,
Nici declin si nici suspin,
Doar
Stau si privesc si simt cum trece timpul,
Nu zic nimic; nu pot, grabit mi se mai pare,
Astept sa vina iarasi anotimpul
Senin si cald, cu toti copacii-n floare.
Asta-mi spuneam acum vreo doua
In vapaia a zeci de ganduri
Si in sunet de sirena,
Pescarusi trec randuri, randuri,
Peste marea calma, demna.
Ape reci ineaca malul
Invechit si ars de soare,
La apus se sparge valul
Si in
Truditori ce nu stiu truda
Si jertfa fara de martiri,
Neobositi cu fata uda,
Se-ascund curioaselor priviri.
Sunt asa-zisii oropsiti,
Epuizati si incercati de soarta;
Se cred prea breji dar
Plang ascuns ca un recrut,
Indignarea-mi este muta,
De cate s-au petrecut
In aceeasi zi de lupta.
Tot ce naruie pamantul
Se-adunase-n acea clipa,
Spre a anula cuvantul
Si a naste iar
Prieteni de-o viata,
O mie de forme,
Aburi si ceata
Si vesnic...fantome.
Cuvinte de aur,
Pretentii si norme,
Tarie de taur
Si totusi...fantome.
Doar rest de fiinta,
Suplicii si