Orbul

Și mi-a spus,

Ah cât mi-aș dori să o mai văd o dată,măcar prin telefon.

Oare ea are 3G să mă poată vedea și ea ? La ce bun...

Oricum eu...eu...

Of că nu se mai termină o dată știi,vărule, mami mi-a spus

că în clasa a douăsprezecea,atunci când voi da și eu bacul

Mă voi face bine. Mi-a promis. Și o cred.

Ochii parcă prizonieri se zbăteau haotic să fugă,să plece departe de lumina care i-a trădat. Și mi-a spus,

Vărule,toți avem un timp al nostru,scris,undeva...

Uite,azi,a murit baba,avea 84 de ani și credeam că va ajunge

la soare.

Într-o zi,nici noi nu o să mai fim.

Tăcere. Ochii țipau atât de tare încât nevăzuta lor uitare

a tăcut și ea. Și mi-a spus,

Vărule,vezi tu, Dumnezeu,în timpul lui liber ne mai încearcă

Să înțeleagă,deși de mult știe,dacă noi,niște bieți dependenți de carne și de albastru și de galben, căutăm ajutor la alți neputincioși sau,sau la El.

Opera sa e minunată și totuși...

Eu nu știu de ce. A trecut .O paloare adâncă îi umbrii gândirea și a clipit a viață.

Vărule,mâine fie ce-o fi,sunt decis să scot capul la lumină

Și să birui.

Fiindcă mai rău decât întunericul este o palidă lumină

Atunci când adevărul ucis de soare,devine și el doar o minciună cu haine de absolut.

Mâine... la noapte.